@Pro Church Media
Îi făcuse o plăcere teribilă să mă ude din cap până în picioare. Nu văzusem oamenii lipiţi de ziduri. Sau poate îi văzusem dar nu-i băgasem în seama. Era prea de dimineaţă să bag în seama oameni lipiţi de ziduri. Ascultam în căşti şi tot restul nu mai conta. Când trecuse pe lângă mine mă împroşcase cu o apă rece, de o culoare indefinită. Un fel de maro-gri cu iz de astfalt ud. Blugii strâmţi luaţi „de pe sârmă”musteau a baltă şi eu lăsasem căştile baltă şi emisiunea continuase în căşti fără mine. Încercam să găsesesc drumul, banda aceea de astfalt cu dungă pe mijloc dar nu dădusem decât de un fel de „valuri-valuri”. Păreau reci şi oamenii se fereau de ele. Abia atunci remarcasem oamenii. Se târau pe lângă ziduri ţinându-se strâns de nişte umbrele în general negre. Aveau noroc, nu bătea vântul.
Abisuri 