De mică i se dăduse de înţeles că lumea este altfel decât pare, că vorbele sunt doar apanajul celor ce le ştiu pătrunde sensul. De mică învăţase să se ascundă de vorbele oamenilor în spatele semnelor, ea dădea doar de înţeles vorbele prin semne şi simboluri, ea nu se folosea de cuvinte, cuvintele stricau semnificaţia semnelor şi alterau simbolurile. Fusese o copilă veşnic răscolită de întrebări în şir indian, îi plăceau de mică şirurile şi şiragurile, învăţase odată să-şi împletească siraguri din ardei uscaţi, ardei roşii şi mulţi, mulţi şi mici înşiraţi anapoda pe un fir de culoare gri, anapoda şi el. Îi plăceau în mod deosebit ardeii si imprecizia formei, se întreba uenori dacă nu cumva se molipsise de la ardei, ardeii şi formele lor imprecise …
Etichetă: poeta
Oameni şi grupuri
Mutat aici
O insulă pustie
Îşi pierduse jumătatea undeva în ochii oamenilor pe langă care trecea, se pierduse printre gândurile oamenilor pe lângă care trecea, oamenii nu o priveau, treceau, se duceau într-ale lor, oamenii nu aveau timpul necesar „întâlnirii”, ea le simţea absenţa în umbra trecerii, o adiere blândă, o poveste golită de conţinut, o blândă poveste adiată în patru zări, îşi pierduse interesul pentru poveştile oamenilor, nu le simţea decât umbra îndărătul trecerii, îşi pierduse forţa de a trece peste aparenţele trecerii, isi pierduse rezonanţa cu umbrele ascunse dincolo de aparenţa trecerii, îşi pierduse jumătatea şi odată cu ea se pierduse pe ea, se lăsase să treacă ne-intenţionat dezinteresată, să se scurgă pic cu pic până la picul final, devenise asemănarea supremă cu oamenii, se lăsase contopită cu oamenii, ameţită de oamenii şi poveştile lor goale, se lăsase invadată de oameni şi vieţile lor minabile, se năruise pic cu pic între vieţile minabile ale oamenilor, devenise la rândul ei minabilă, o poveste comună, cusută cu aţă albă, fără scop precis şi fără scenariu prealabil, se lăsase dusă de curentul oamenilor, mai întâi o jumătate, pe urmă o a doua jumătate. Se pierduse de tot în mijlocul oamenilor.
Abisuri 