Exista unele povesti povestite de imagini.
Exista unele povesti povestite de cuvinte, prelungite de senzatiile din spatele cuvintelor.
Exista insa unele povesti care nu trebuiesc povestite nici prin imagini si nici prin cuvinte. Doar tacandu-le le garantam dreptul la eternitate.
Inconsistenta lumii a clatinat principii, doborandu-le pe unele, ingropandu-le pe altele de ce am mai persista in a nu-i accepta si partile bune ?
Si-aveau lucrurile de povestit o gramada. Se zvonea cum ca toate ar apare atunci cand le va fi dat sa apara si lumea parca innebunise de atunci, o panica neanuntata taia si spanzura, fire de praf, aschii marunte, bucati fine de ceara, scame de tot felul. Si inca cate si mai cate.
Stropi mici si uzi se scurgeau pe geamurile aburite, complet imuni la zumzetul interior. Nu departe de mine, un grup inconjurat de trei bagaje imense sporovaia cand in franceza cand in chineza zguduindu-mi neinvitat lasitudinea matinala. Pe randul din fata, un barbat la vreo patruzeci de ani parea sensibil deranjat si de lumina tipatoare si de zgomotul ambiental si arunca din cand in cand priviri graitoare peste umarul drept. Barba-i era nerasa de cateva zile si ochii mici i se pierdeau intre doua sprancene stufoase. Il priveam putin, ca din intamplare si mi-l imaginam cautator de vise in spatele unui sir nesfarsit de nopti albe. Pe langa el priveam inca somnoroasa ansamblul parcurgand cu privirea personajele, unul cate unul si sfarsind de fiecare data departe de realitatea tangibila, atunci cand randurile dese, de data asta perfect iluminate de un neon proaspat schimbat, ma trageau de maneca, ademenindu-ma cu realitatile altora, probabil demult apuse.
Abisuri 