Afet

Tai castravetele în patru părţi aproape egale, privesc verdele dincolo de perdeaua puţin pătată, pagina îngălbenită de timp, gust verdele lipindu-mi-l de ochi, giulgiu împotriva unui orgoliu mai vechi, şterg cu mâneca stângă pleoapă dreaptă, ceapa pişcă repetat, un război de-a”cine pişca mai tare”, privesc printre două pişcături lama groasă a cuţitului, lama lată a cuţitului, lama aproape verde a cuţitului, mă avânt în marş forţat spre pată-pagină îngălbenită de timp, privesc prin ea, dicolo de ea aventura cunoaşterii urlă printre picurii deşi, cade ceaţa, perdeaua fină devine una cu castravetele tăiat în patru, castravetele tace stingher rupt în patru bucăţi aproape egale, amestecat cu lemnul tocit al “cârpătorului” prea mic şi prea vechi, prea bun, castravetele zace forţat între două lame groase, oţel viguros, străpungere forţată între două părţi aproape egale, zgomot mult pentru nimic, doar câţiva picuri şi un verde crud. Groaznic de crud.

Continuă lectura

Scopul si mijloacele

Se spunea ca si-ar fi tinut un prohod cat o duminica ploioasa de iarna atunci cand, cu un  aer funerar agatat de o spranceana, ar fi realizat intr-un sfarsit ca toate ideile oricat de bune si chiar lipsite de mirosul sumbru dar caracteristic al samburelui de initiativa, toate ideile il lasasera balta, mâl descompus in particule verzi suflat cu glazura mov pe margine si multe, da, chiar foarte multe regrete pe cat de autentice pe atat de tardive, sentiment descarnat de a dori ceva cu tot dinadinsul si nu a putea nici acoperit de un giuligiu bleu-marin aruncat fara intentie vadita si lasat acolo, tesut de calitate discutabila, fire vechi cu gauri mari, aspect cadaveric, tendinta putregai si-n rest doar un zambet, genul acela de zambet mortuar si vizibil molipsitor.

Continuă lectura

Falsidrama lui februarie

Cad bucati de astfalt fierbinte peste ganduri deocheate de babe fara dinti.

Lasati deoparte zapezile imaginare, lasati sa se zbantuie printre dintii moi spatii vide, spalate de prea multe ploi, mult prea multe ploi. Dati voie vanturilor sa stearga impresii, lasati in spatele impresiilor pauzele neconsolate, dati drumul ploilor, dati drumul vanturilor, lasati pauzele sa devina amintire. Scapati vremea din mana amestecandu-i anotimpurile, amagind timpurile, mangaiati-le trecerile cu promisiuni desarte, maine devenit ieri in spatele florilor de mar, albelor flori de mar amagite de vreme, consolate doar de vant.

Continuă lectura

Zen

Ma gandeam ca dadusem peste niste ciudatini diferiti, obisnuiti cu linistea si facand pe dracu’n patru sa si-o mentina in vigoare. Din acest motiv precis – si probabil nu numai – se inconjurasera de trei randuri groase de ce unii numeau cu mandrie „tufisura de calitate superioara” si apoi isi vazusera linistiti, foarte linistiti de treburile obisnuite : presalt(at) fapte la rece, afisurat prezumtii de tot felul, timport(at) si texportat din cele de becluza prioritara – ciudatinii se stiau trecuti prin multe si tocmai din aceasta cunoastere  atat de profunda de sine se tineau departe de problemele inerente tratarii tuturor detaliilor cu aceasi importanta, eliterna ezitare in fata argumentelor supraponderale si a nenumaratilor macarieni, fiecare cu o opinie personala bine definita si o tendinta de surzenie a sistemului semnervos provocata numai si numai in conditii bine stablite, nisipet ravratit de spusele celorlalti si niciodata invers.

Continuă lectura

Crutoane si creioane

Creioanele …

De la distanta aia as fi zis pe putin sapte, unul pentru fiecare dunga. Le numarasem pe degete, dungile, numaram si sorbeam imaginandu-ma copil sarac intr-o baraca uitata de lume. Asa imi placea sa ma imaginez, si saraca si lipita. Sorbeam fara prea mult zgomot desirand fasolea-n sapte bucati de consistenta indefinita, bucati de dimensiune fara dimensiune, fasole-crutoane, crutoane in forma de odata forma. Numarand printre bucati sapte dungi, una portocalie, una mov, restul verzi, cinci dungi verzi cat sa-ti imbrace privirea intr-un gust si gustul sa ti-l intoarca-n degradée. Sorbeam strangand din cand in cand din ochi, sa para dungile mai multe, cat mai aproape.

Era o ciorba taraneasca de fasole boabe, alba din gradina.

Acesta este doar un punct de vedere expus la lupa. Un punct de vedere inspirat de Psiluneala saptamanii in curs.

Antricot(ez) cuvinte

Cand am descoprit bait-ul era prea tarziu pentru a-i mai propune o definitie, carameliza(ta) sau mai putin. Dupa mintea mea cea creata definita de uni drept „o combinatie de opt-uri julien, de turnedo-uri arse pe toate partile, ganduri glasate si din cand in cand de idei iesite scrum de atata framantare, dupa mintea mea cea creata numarul era depasit deja de semnificatia ansambului.

Termenul in sine nu semnifica mare lucru : continut fezandat depasit totusi de forma, pos de vita nobila pierdut undeva intre doua noduri, si mai presus de toate o utilitatea ce-i mai spala nitel pacatele, la foc inabusit asa cum ii sade bine lucrului nefacut de mantuiala.

Continuă lectura

Un pumn de clipe

Locuiesc langa un cimitir patrat umplut cu flori multicolore. Alerg in jurul unui cimitir cu porti mari, fier forjat, in general deschise. Privesc de sus un cimitir patrat, inundat de flori multicolore. Uneori bate vantul si atunci cimitirul patrat se alungeste putin pe la colturi. Ma opresc brusc, imi scot castile de pe urechi si ascult vantul privind florile multicolore. Niciodata nu mi-au placut florile de plastic, unele morminte au cruci si unele cruci au flori de plastic. Alte morminte n-au cruci deloc. Oameni, in general batrani, in general in noiembrie, aseaza buchete, in general crizanteme, amintindu-si, si apoi se urca in masini, in general mici si dispar.

Continuă lectura

Izvorul dindaratul gandurilor

Indaratul sforii, incercati aici.

Undeva, dincolo de o perdea fină de Paşcani cumpărată acum vreo zece ani buni pe sub mâna de la “Universal”, vecina privea nostalgică strada aproape pustie. Venise vara şi praful se ridicase de tot dezgolind crăpăturile şi afişându-le isolenţa dictată doar de libertatea actului cu forţa la un soare mult prea puternic pentru un început de iulie. De când cu apometrele astea pământul se înţelenea văzând cu ochii şi nimănui nu mai pasă dincolo de propriul buzunar. Pensiile când erau, erau mici, toate se scumpeau văzând cu ochii, până şi ţăranii ţineau la preţ cu dintîi, nu mă cedau uşor că pe vremuri „e muncă multă maică şi toate costă”.

Dar vecina ştia să-i ia cu binişorul considerând “arta gâdilatului în podul palmei” drept semn incontestabil de înţelepciune inclasabilă în rândul celor dobândite în şcoli de nivel înalt. Începea prin a-şi fixă “limita de sus” printr-un prin tur “de recunoaştere” prin piaţă, la “Universal”, apoi se arăta interesată de câte vreo căpşună mai de doamne-ajută şi întreba aşa, că într-o doară “cu cât dai kilu’ taică?” Preţul îl ştia din start drept incompatibil cu statutul dar îi făcea o plăcere nebună să-şi testeze arta de negustoreasă tipică genului în care se ştia clasată – n-ai ce să-i faci, gura omului vorbeşte multe şi nevrute.

Apoi mai întâlnea pe unul şi pe altul în drum spre “centru” şi se puneau cu toţii la taclele fix în drum. Aşa măcar lumea era nevoită să-i remarce şi chiar să le arunce din când în când câte o privire amară şi o vorba acră suierata molcom printre dinţi. Vecina avea multe principii şi unul dintre ele îi spunea clar să iasă din rând de câte ori avea ocazia, că doar mediocrii aşteaptă cuminţi să le vină rândul. Pe baza unui astfel de principiu nu reuşea şi pace să nu se întrebe, retoric bineînţeles, cum rezistase atâta amar de vreme doar aşteptând să-i vină şi ei rândul că într-un final să se blazeze de tot devenind una cu tendinţa generală, aceea de a consideră pesimismul drept un simplu punct de vedere diferit de percepere a optimismului, acela puţin mai cinic decât media.

Aproape de prânz ajungea şi în staţie unde, bucurându-se de statutul de pensionar cu toate actele în regulă – treizeci de ani la Regia Electrică îşi meritau cu vârf şi îndesat biletul la juma’ de preţ – se urcă în autobuzul numarul patru şi, dacă simţea nevoia se gârbovea toată, şchiopătând de piciorul drept, beteagă nevoie mare. Întotdeauna se găsea cineva mai amabil decât media să-i cedeze un loc “la geam, cu faţa” că altfel nu se putea “sufăr şi cu inima, mamaie, dacă nu privesc în sensul mersului, ameţesc”.

Cobora la „Dacia”, fix la piaţa. Mulţumind cu dragoste tânărului săritor ce-i întindea mai întotdeauna o mâna stânga într-o atingere “un pic cam moale pentru un tânăr atât de deosebit, rar mai întâlneşti un copil că el în zilele noastre” şi-i cobora căruciorul în carouri cu mâna dreapta, aştepta puţin – “efort mare, scări abrupte” – şi, cum vedea autobuzul plecat în trombă din staţie, îşi reviziua complet atitudinea, recapatandu-şi prestanţa încă vizbila a femeii trecute de prima tinereţe şi totuşi încă “bine”.

Traversa bulevardul Gării mai mult uitându-se la alţii şi criticând în gând ţinute şi comportamente de tot felul – un alt principiu de baza o învăţase să ia aminte şi la ceilalţi căci în definitiv educaţia nu-i niciodată bătută în cuie şi omul cât trăieşte învaţă. Îşi considera în general critică drept pozitivă chit că avea uneori ceva probleme în a descifra senzaţia de bine îndărătul actelor declanşate oamenilor din jur.

Intră apoi în piaţă şi se pierdea în ale ei, reuşind întotdeauna să-şi uimească vecinii într-un fel sau altul, decizii de ultim moment, o neînsemnată “afacere” încheiată după patru şi zece ….

Deodată, pe la mijlocul frazei şi la capătul dealului apărea inginerul agale, bătut de soare şi vizibil transpirat. Vecina tresărea ieşind din ale şi suflând delicat în cafeluţă abia trasă de pe foc îşi spunea : „Ia uite şi la asta ce-şi mai plimbă sacoşă plină ochi, îşi permite, nu tu familie, nu tu probleme, şcolit până-n măduva oaselor şi crescut în puf de gaşcă, ce ştie e cum e să n-ai”

Undeva după o uşa se auzea zumzetul maşinii de spălat iar în faţă „Căminul” îşi traía în continuare epoca deja trecută.

Acest articol face parte din seria “la capatul sforii” unde lucrurile nu-s niciodata batute in cuie si orice sugestie e binevenita pentru a continua povestea inceputa. Desigur, astept sugestii – raspunsurile la sondaj vor orienta urmarea.

Upate : In urma voturilor, continuarea aici.

Pentru producerea lui s-a facut buna folosinta de duzina lui Psi.