E greu să trăieşti între două pietre. Uneori doare atât de rău locul încât îţi vine să iei un furtun, să dai drumul la apă şi să laşi apa să-şi facă de cap. Să cureţe frunzele, praful, insectele moarte.
Uneori e atât de strâmt locul încât îţi vine să devii insectă. Să te laşi luat de apă. Să faci pe mortul şi să te duci. Unde o vrea apă să te ducă.
Mi-e frica sa nu ma molipsesc
De superficialitatea cititului
Pe diagonala mica
Ideea mi se pare beton armat, privesc in jur prin alte priviri si las betonul sa cada de sus de tot, betonul cade – normal – betonul se sparge in zeci de bucati mici si inegale. Ideea plange in fasa, ma decid sa-i inchid gura cum pot, ma ridic, iau o coala alba de hartie, fac doi pasi in fata, ma intorc cu fata la privirile din jur, imi dreg vocea. Ma gandesc la carnea de cal si inghit in sec, incerc sa nu ma mai gandesc la carnea de cal, oricum se gandesc altii, cu degetul aratator.
Abisuri 