Mutat aici
Etichetă: reguli
Balena
Parcă-aş fi vorbit eu. Ca să vezi ! Şi mie mi s-a făcut frică de balene. De când am realizat cât de mult oxidează sucul gastric. E indicat să ieşi din când în când să vezi ce face „lumea a treia”. Sau a doua. În fine, să vezi ce face lumea aia pe care toată lumea o arată cu degetul. Dacă nu ieşi să vezi ce şi cum rişti să te strici. Adică să rămâi în circuit închis, tu cu regulile idioate ale celorlalţi.
Am scos lupa
Creai polemici din cratime, pauzele te inspirau ca şi punctele, sfărâmai gânduri în patru şi apoi le puneai la loc, aleator, un tot indescifrabil, neterminat, goluri în căutare de conţinut, conţinut răstălmăcit între o lungă pauză şi un punct. Creai polemici jucându-te cu tine, cu eu-urile tale, provocând eu-rile celorlalţi la conversaţii în cerc restrâns, dându-le de înţeles punctul, „i” -ul de sub punct, sugerai doar direcţia, cuvintele îţi erau spadă şi lipsa butoanelor pavăză, nu certai cu degetul atârnat în aer, spuneai doar că tu ai fi făcut altfel, cu exemple cu tot argumentai diferenţele ne-insistând, aruncai şi apoi plecai, îţi lăsaseşi alt joc neterminat, reveneai totuşi şi apoi culegeai.
A cata oara ?
M-a intrebat in timp ce mancam daca sunt la curent cu noua dezbatere publica si, pentru ca nu stiam la ce anume se refera l-am rugat sa-mi povesteasca un pic despre « ce », « de ce » si « cum ».
Jurnalul adolescentului trecut
“Pe vremea mea” nu existau tentatii tangibile la tot pasul. “Pe vremea mea” existau doar frustrari de tot feluri si multe, multe vise. Si eu ma incapatanam sa-mi spun ca in definitiv ceea ce conteaza cel mai mult este senzatia trairilor – chiar si imagínate – mai mult chiar decat finalitatea actului in sine. Si am supravietuit o buna bucata de timp ca o mladita. Eu intrebam, eu raspundeam.
Dezagregare
Sunt in mijlocul unui proces de dezagregare. Ripostez intr-o viteza limitata de capacitatea definita si las restul sa treaca, se aduna teanc in stanga, teancul creste vazand cu ochii, varful imi ajunge la glezna, se alatura unii si altii, se iau dupa unii si altii, sunt minim trei, unul ii copiaza pe ceilalti doi, ceilalti se iau dupa primii trei, teancul creste-n ritm vioi, varful imi ajunge la buric, metaforele n-au trecere, minus douazeci-si-doi – si ce daca, la urma urmei imi sunt singurul partener fiabil – aleatorul are limitele lui, apar in general de la mijloc in jos, cinci clik-uri, toate castigatoare, reusita maxima dar numarul e mult prea mic, inghit reguli cu polonicul, am ripostat dar experienta-mi sopteste ca in general e cam degeaba, teancul creste in mod vioi, varful imi ajunge la sprancene, infulec in continuare date si fluxuri brute, incerc schite degeaba, ligura a devenit polonic si polonicul oala.
Sunt in mijlocul unui proces de dezagregare si e abia luni…
Durere
Uneori cuvintele dor. Mai tare ca faptele. Impreuna cu faptele. Cuvintele dor cand sunt goale si grele si sunt aruncate din spatele zidurilor. Dor cand cad de sus si ajung repede, pe nepusa masa. Dor cand cad ilogic si rautacioase, cu multe argumente lipsa.
Tot inainte !
La urma urmei nu-i greu deloc! Trebuie doar sa deschizi ochii si sa privesti spre stanga. Vreo treizeci de minute bune, sa observi cu atentie toate detaliile, culorile detaliilor, detaliile culorilor, liniile si intersectiile, aproape paralelul mincinos, aproape haiosul tragic, curbarea spatiul real si nepasarea multora, suferintele umilitilor, umilirea suferinzilor, si asa mai departe.
Anitviral
Imi aduc aminte de zilele acelea de demult cand, la vreo sapte ani si ceva, mi s-a interzis accesul la clasele scolii generale pe niste motive bine intemeiate. Descoperisera „tovarasii doctori” ca dadeam cu darnicie la toti nepastrand (aproape) nimic pentru mine. Cu altfel de cuvinte, eram exemplul personificat al altruismului coborat printre muritorii de rand. Atunci am aflat prima data ca se poate da din senin si fara voia nimanui. Atunci am aflat pentru prima data ca se poata lua de la unii si imparti la ceilalti fara urme vizibile de oaresce tranzactii.
Abisuri 