Nu, nu era plin, mai erau cateva locuri libere, chiar si cu „fata in sensul mersului”. Nu, nu era nici foarte, foarte murdar, cineva daduse in lehamite cu matura, starnise putin praful, adunase bucatile mari si vizibile si inghesuise restul prin colturi, pe sub scaune si cine mai stie pe unde. Dar in definitiv, cine ar cauta perfectiunea lipsei firului de praf intr-un mijloc public de transport? In mod sigur nu eu, caci eu am trecut de mult de varsta cailor verzi pe pereti, de varsta tuturor posibilitatilor si a viselor inca nespulberate. Privind la tipa de langa mine insa, am simtit cum mi se spulbera dintr-o data toata ordinea atat de ordonata a ideilor deja puse stiva in rafturi si apoi numerotate cu grija, copiate in format electronic cu putinta si trimise undeva „in cloud” ca e la moda. Privind la tipa de langa mine, m-am regasit din nou adolescenta bine randuita care-si cara dupa ea propriile tacamuri la cantina din „Regie” – „servciul obligatoriu la cantina o data pe luna” lasase anumite sechele.
Etichetă: RER
Testoasa
Mergeam in ritmul meu de seara, rar si apasat, lumea trecea pe langa mine in toate sensurile, scarile isi derulau treptele in binom , oameni multi pareau sa fuga dupa tot feluri de lucruri. Era o seara normala, o simfonie de ritmuri normala si ea, o cacofonie de nuante cat se poate de banala, aproape peste tot si practic neobservata.
Doua ore
Azi am pierdut doua ore. De fapt, daca ma gandesc bine, nu le-am pierdut ci mi-au fost furate. De sub nas, minut cu minut. Primele zece minute asteptand sa plece, urmatoarele zece minute asteptand sa ajunga. Si dupa acea, tot restul, asteptand sa treaca. Si n-a trecut, ca ar fi fost mult prea simplu si mult prea la indemana tuturor. La un moment dat s-a oprit de tot si pentru o scurta bucata de timp n-a mai fost deloc.
Cacao
Îi privesc – fără să-mi dau seama că privesc cu adevărat – îi privesc degetele lungi, palmele aproape albe, dosul mâinilor maronii. Unghii lungi bine tăiate, un alb în contrast neaşteptat cu maroniul incojurator.
Îl privesc pentru că lumina-mi lipseşte. Şi spaţiu-mi lipseşte. Sunt doar eu cu gândurile mele într-un tren încărcat cu alţii ca mine şi grijile lor. Mulţi. Două tipe vorbesc repede şi-mi dau din când în când coate. “Din greşeală” îmi doresc să cred. Şi cred cu adevărat că n-am altceva mai bun de făcut. Se lamentează grav vizavi de nivelul ridicat de delicvenţă şi de laxismul îngrijorător al forţelor de ordine “îţi dai seama, îi prind , îi duc la post, îi întreabă de ce, notează răspunsul, îl claseza cu grijă pentru statistici şi cam atât. Uneori le mai spun că ceea ce au făcut nu este etic, nu este vertical, nu este civilizat, să nu mai facă. Dar cam atât. O ora mai încolo reîncep să fură. Nişte încă copii”. Aştept cu inima la gură să adauge “români, estici”, precum m-am obişnuit ascultând ştirile de pe aici. Nu urmează însă nimic, se pare c-am luat-o razna de tot, îmi imaginez lucruri bizare.
Tipul cu degetele lungi din faţa mea mă priveşte insistent şi-mi zâmbeşte lătăreţ. Are dinţi albi şi o faţă lungă, maronie. În condiţiile date, zâmbetul asta mi se pare ciudat, schimonosit, deplasat. Îl evit cum pot, închid ochii şi mă dau răpusă de oboseală. Trenul zdruncină în continuare mirosuri şi miresme, conversaţii şi ghionturi din greşeală. Lumea se multiplică în fiecare staţie, o simt din ce în ce mai deasă, din ce în ce mai aproape de cercul meu intim. Mă simt năpădită. Strâng încăpăţânată din pleoape, mă simt incapabilă să rezist unei priviri directe. N-am chef de conversaţii inutile. Am îmbătrânit de-a binelea.
Cele două tipe au reuşit să se aşeze eliberând o rază de cerc. Tipul din faţă mă urmăreşte în contiuare lătăreţ. Mă întreb ce văd cei din jur. Ce-şi închipuie cei din jur. Îmi spun că probabil nici n-au remarcat tipul cu degete lungi şi dos de palme maronii. Că nici măcar nu-i interesează că zambetu lui lătăreţ e complet deplasat, evadat de-a dreptul din context.
Într-un sfârşit staţia “mea”, era şi timpul. Dau să cobor, mă împiedic de nişte labe lătăreţe. Nici măcar nu remarcasem că nu numai zâmbetul era lătăreţ şi deplasat. Înjur un pic în gând şi calc hotărât. Un urlet lătăreţ se aude undeva în spate.
Prea târziu , sunt deja strecurată afară din tren.
Abisuri 