Doar sacul in viziunea orbului

O să ţi se spună că eşti frustrat că n-ai succesul lor, al autorilor de romane negre scrise în zile gri dintr-un an ploios.

Continuă să citești Doar sacul in viziunea orbului

Cărare pe mijloc şi genunchi paraleli

Aştept să coboare toţi, până la ultimul, mulţi, foarte mulţi alţii trec pe lângă mine ca pe lângă un abur, le adresez câteva vorbe de duh în gând, mă declar – tot în gând – omul cel mai politicos de pe Pământ, omul cel mai civilizat, cel mai bine crescut, satisfăcută intru, mă agăţ de o bară evitând căderea – se pornise între timp trenul – ochesc un loc (încă) neocupat, mă avânt înspre, mă aşez cuminte cu genunchii strânşi frumos, un paralelism involutar de o estetică vizuală nemaiîntalnită, apuc de sacul negru şi-l aşez şi pe el la fel de estetic, la fel de involuntar, închid ochii şi încerc să număr staţiile, nu ajung nici măcar la prima, simt o prezenţă, deschid ochii şi disting o gentuţă roşie cu un slogan alb , citesc „Coca Cola” pe un fond rosu, ridic puţin ochii şi dau de nişte bucle negre, unsuroase, o cărare pe mijloc şi o mică mustaţă.

Continuă să citești Cărare pe mijloc şi genunchi paraleli

La sapă !

Se întreba de multe ori „de ce” , „de unde şi până unde” o astfel de întâmplare, prin ce circumstanţe ascunse, prin ce sfori trase de unii şi de alţii o astfel de direcţie, un astfel de sentiment al depăşirii unui prag ne-anunţat, „de unde şi până unde” ideea tranziţiei dintr-un punct cunoscut într-un alt punct, mai puţin ştiut, se întreba de multe ori cât de real poate fi sentimentul unicităţii, singularitatea celui ce constată o stare, un fapt, o întâmplare, se întreba de multe ori „de unde şi până unde” ignoranţa celorlalţi de a observă detaliile la lupă, de a le analiza tendinţa, de a le aprecia semnificaţia şi a le prevede următoarea mutare, se întreba de multe ori dacă semnele, vizibile sub lupa mai întotdeauna la dispoziţie, acolo, aproape de inimă, se întreba dacă semnele dezgroapă cu adevărat semnificaţii.

Dincolo de retorica evidentă, continua să sape.

(Roman utopic – Criminalistul)

La capatul sforii

Dintotdeauna m-au atras povestile din spatele zidurilor, caramizi rosii roase de vreme, expuse publicului asa goale, dezvelite de minciuni, neputincioase in fata timpului si totusi trainice. Probabil nu numai simboluri a ceea ce au fost odata in culmea culmilor si nu mai sunt ci de-a dreptul istorie soptita seara de bunici in fata focului “mai ia si lingura asta si-ti spun mai departe”.

Continuă să citești La capatul sforii

Eu, brandul

Pot spune cu mana pe inima ca mare parte din repere mi le-am construit pana la varsta de douazeci-si-cinci de ani. Primii sapte ani au fost anii cu bunicii, urmatorii opt ani au fost anii cu parintii si tot restul dupa, anii doar cu mine si prietenii.

Dupa douazeci-si-opt de ani am inceput sa-mi dau seama ca  distanta clarifica perspectivele, ca nu exista buricul pamantului, ca uneori cel mai mare dusman ne suntem noi insine si ca pentru a ne putem situa intr-un tot global, avem mare nevoie de repere.

Continuă să citești Eu, brandul