Liniştea cu vacanţă cu tot !

Îmi simţeam urechile cusute cu aţă albă. Strâns. Lipite de perciuni, irosite îndărătul plasticului nu tocmai ieftin, îmi simţeam urechile neîntamplându-se aproape deloc, iscodind doar firele prin spatelor lentilelor de contact urechile cusute cu aţă albă mureau un pic între fiecare fir, trăgând fără să vrea de aţă cu to cu urechi. Aţa rezista situaţiei, păcănind, urechile nu. Era o zi perfectă de privit urechi cusute cu aţă albă, situaţiile dădeau buluc printre stropii rece de ploaie “ce vara o mai fi şi asta” urlau cât le ţineau timpanele situaţiile şi apoi aşteptau sa şadă. Ploaia.

Continuă să citești Liniştea cu vacanţă cu tot !