@ Hugo Kemmel
Au dispărut vrabiile
Cu cârlige cu tot
Au rămas doar picurii
Şi sârma se scutură
De atâta ploaie
Am început să torn
Şi cad încet cu cuvinte cu tot
Până mă termin într-un punct
Şi tac gri
Una cu scrumul.
Etichetă: sarma
Dependenţa de vrăbii
Există zile şi mai ordonate ca altele. Zilele acelea care încep ca toate celelalte zile, continuă ca toate celelalte zile şi se termină la fel. Ca toate celelalte zile. Zilele buclă. Şi mai există excepţiile de la zilele buclă, zilele acelea când descoperi că există o macara apărută de nu se ştie unde, nu se ştie de ce, nu se ştie până când.
Jocul de-a sârma
Unde ai dispărut tu vrabio?
Se cutremură sârma de atâta ploaie
Te caut pe sârmă şi nu eşti
În spatele picurilor şi nu te găsesc
Îmi pun un pulover gri de caşmir moale
Şi te privesc cum nu eşti
E atât de rece să nu fii
„Hai să ne jucăm de-a ploaia”
Îţi spun
Şi tu, pentru că nu eşti
Tu nu opui rezistenţă gândurilor
Tu nu opui rezistenţă nici mâinilor
Şi pentru că nu eşti, tu vrabio
Eu continui să ating vidul
Cu vârful limbii.
Une ai dispărut tu vrabio?
Ai un gust atât de ciudat când nu eşti…
Jocul de-a frica
Îi era frică. Ştiam că îi era frică. Îmi era frică. Ştiam că îmi era frică. Ne amăgeam de-a frica. Cine se ascundea mai bine suferea un pic mai tare.
Totul are o explicaţie
Nu aveai decât două perechi pe vremea aceea, una albă cu nişte dungi de un portocaliu ciudat şi cealaltă de-un degradée ciudat. Tot portocaliu.
Spălai la mâna pe vremea aceea şi uscai afară, pe sârmă. De atâta ploaie ruginise de tot sârma.
(Subiectul este între linii …)
Abisuri 