Definiţia lui „acasă”

Nu sunt singura care aşteaptă să vină…

Da, te înţeleg perfect. De două zile n-am Internet. Nu Internetul clasic vreau să zic, cel disponibil oricând şi oricum cu viteză relativ bună. De două zile n-am televizor şi mai ales, de două zile mă simt ruptă de lume. Mi-au rămas doar cărţile acelea începute şi neterminate, una în franceză, stil comun, fraze pe înţelesul tuturor, genul de carte de „cultură generală, accesibila publicului larg” cealaltă în română, stil dichisit, fraze lucrate frumos, unele mici imperfecţiuni la timpul verbelor, amintiri din epoca comunistă.

Continuă să citești Definiţia lui „acasă”

Reclame

Ranced

Uneori simt ca miros a ranced. Uneori nu simt ca miros a ranced dar rancezesc si fara sa-mi dau seama. Atunci cand simt ca miros a ranced incerc sa nu ma tin de nas. Atunci cand miros a ranced incerc sa-mi schimb mirosul. Uneori imi reuseste din prima, alteori depun eforturi bune pana iese ceva pe masura rancezelii. Dar si atunci e bine, efortul ma inspira si transpir.  

Continuă să citești Ranced

Scriu!

Dintotdeauna mi-a placut sa scriu. Cand eram mica aveam doua ocupatii favorite – clasate deja drept pasiuni intr-un colt al mintii, chiar daca descrirerea exacta a senzatiilor declansate a venit mult mai tarziu. Cand eram mica imi placea deci : unu – sa pictez si doi – sa-mi exprim gandurile in versuri. De obicei albe. Uneori ma trezeam chiar cautand intre cele doua un fel de tel in viata, reusind de cateva ori sa si trasez cateva inceputuri de cai inspirate din propriile-mi statistici care-mi spuneau negru pe alb ca reuseam sa tin mai bine la plictiseala scrisului decat la cea declansata de formele ultrarealiste pe care tineam cu tot dinadinsul sa le numesc arta.

Continuă să citești Scriu!