Să mă dezbrac de mine

Așa îmi vine câteodată să uit punctele, virgulele, spațiile, literele, cuvintele, oamenii, fulgii grei și tramvaiele oprite în stații și șinele oprite sub roți și decadența frigului acoperind nostalgia clipei, a țipătului care nu vrea să țipe, a cuvântului în plus, a gestului în minus, brusc aproape nimic, sau  deodată aproape tot,  a curbei la stânga, a aleii înconjurând pomii, a zăpezii acoperind aleea, a amintirilor trezind luminile, una câte una, ochii verde-iarnă strigând cât le permite timpul “n-am avut intenția să”, a răspunsurilor în van, în treacăt, în lipsa întrebărilor de-a lungul aleii devenind capcane de umplut conversații niciodată începute, a luminilor trezind conștiințe, straturi-straturi de cuvinte-seniment, cuvinte-suflet impachetate in lógică, lógică împinsă la extrem, rațional impus de lipsa instinctului, mort între două sau mai multe treceri, timp, spațiu,  ani, alei, lumini, fulgi, tramvaie, șine, ierni, cuvinte, puncte, virgule, litere, oameni, spatii…

dezbrac

Reclame

Starea dindărătul beției

Despre starea dindărătul beției am filozofat într-o sâmbătă într-un parc. Prin fața trandafirilor defilau fete frumoase îmbrăcate în rochii vaporoase, albastre. Două fetițe cu codițe desenau cifre cu cretă- o cretă verde și una albastră – cretă asortată la rochii și la ochi.

Continuă să citești Starea dindărătul beției

Mă împiedic în pauze, mă ridic spaţiu

Seara asta tace din toate încheieturile. Tace şi scuipă pauze. Mă împiedic în pauze, mă ridic spaţiu. Mestec în ceaşca neagră până nu mai rămâne nici abur. Seara asta ascultă ştiri în buclă, aceleaşi ştiri, aceleaşi bucle. Nu ninge, nu plouă, se anunţă alte seri. La fel de tăcute. Seara asta citeşte romane începute de un veac. Un an cât un veac. Pagină după pagină cad secole. Pagină după pagină se umplu spaţii. Sunt într-un pericol permanent pauzele. Nu există cinism, nu există râcă, nu există decât rânduri. Rânduri şi secole.

Continuă să citești Mă împiedic în pauze, mă ridic spaţiu

Ctrl+Alt+Dlt

Ceata s-a transformat in albastru stralucitor ametit de un soare provocator aparut de nicaieri imediat dupa miezul orei perfect echilibrate in centrul aproximativ al aproape-mijlocului de saptamana. Starile au tranzitat dintr-una intr-alta amestecand rosturile la intamplare, dand zilei o senzatie de « asa nu se mai poate » si amenintand-o cu anul sarpelui daca nu intra-n sirul drept, paralel cu orice urma de convingere dar in faza cu verticalitatea demult pierduta.  

Continuă să citești Ctrl+Alt+Dlt

Etica

Unele seri stau prea mult in anticamera. Incep prea devreme si obosesc pe drum. Te duc cu zaharelul promitand multe si nevrute, toate din auzite, ba ca soarele bate razant, ba ca bate din spate, ba ca ar fi momentul ideal pentru ceva fotografii furate, ba ca omatul e moale si pufos si nu mai pridideste sa cada in unghiuri aleatoare, ba ca iarna tocmai zambeste cum stie ea mai frumos, ba una, ba alta pe acelasi ton. Sugubat-inserat.

Continuă să citești Etica