Cetatea

Totdeauna

In felul meu sunt ca bunica, trag brazde, le seman si apoi astept sa iasa. Intre timp le ud, le scap de buruieni, le iubesc, le ciondanesc ca nu mai ies, le rog din inima sa iasa, le intorc spatele de ciuda, cu deplina indiferenta a triumfl(ului) doar de vazul lumii si apoi le rog in gand, din suflet, sa iasa.

Continuă să citești Cetatea