@ Jordan Wozniak
În vârful unei iluzii ascuțite rău, un gând se zbătea de capul lui. O ceată groasă cât s-o tai pe lângă împiedica orice altă posibilitate. Într-un acces de abstract, gândul a dat pe lângă, răbufnind puțin dincolo de umbra vârfului.
Iluzia a închis ochii o dată, a închis ochii și a două oară, a treia oară a luat un ac cu ață și a cusut repede gândul, foarte aproape de centru. Întristat, gândul s-a retras într-ale lui, mestecând de zor alte gânduri dulci.
La un moment dat a început să plouă, o ploaie rece de toamnă, aproape lapoviță. Gândul, cusut cu ață albă, s-a simitit deodată la adăpost.
Citește în continuare „Acadeaua”
Abisuri 