@ Kristina Flour
Şi te agăţai de tavan, te ţineai strâns cu toate degetele strânse tare, tare de tot până se înroşeau toate degetele şi cădeau unul câte unul şi se făceau cioburi şi mă puneai pe mine să strâng toate cioburile şi eu scoteam o mătură fină şi te gâdilam tare, cât puteam eu de tare şi tu spuneai că aşa face doar mustaţa şi-ţi strângeai cioburile şi le lipeai la loc şi eu luam mătura şi apoi luam făraşul şi apoi dispăream puin , foarte puţin, cât să-ţi lipeşti toate cioburile la loc până să devină din nou degete şi apoi mă întrebai unde sunt şi eu îţi spuneam unde şi nu ştiu dacă mă credeai pe cuvânt dar dădeai impresia că şi apoi mă întrebai în ce culoare şi eu îţi spuneam „în verde” şi mă miram că mă tot întrebi, doar ştiai foarte bine ce culoare şi apoi mă puneai pe mine să întreb şi eu nu ştiam întrebările pe de rost şi aunci le inventam, una câte una, una peste alta, una după alta până nu mai rămâneam decât eu, departe şi tu mă imaginai şi mă întrebai dacă sunt şi eu îţi spuneam că sunt, că aş putea fi şi atunci te agăţai din nou de tavan şi strângeai cât puteai tu să strângi de tare şi-mi spuneai că n-ai cum să dormi, cum dracu’ să dormi acolo, agăţat de tavan cu degetele făcute cioburi şi cioburile făcute degete şi eu te credeam pe jumătate, erai prea sus şi prea departe ca să fie adevărat.
