Mă împiedic în pauze, mă ridic spaţiu

Seara asta tace din toate încheieturile. Tace şi scuipă pauze. Mă împiedic în pauze, mă ridic spaţiu. Mestec în ceaşca neagră până nu mai rămâne nici abur. Seara asta ascultă ştiri în buclă, aceleaşi ştiri, aceleaşi bucle. Nu ninge, nu plouă, se anunţă alte seri. La fel de tăcute. Seara asta citeşte romane începute de un veac. Un an cât un veac. Pagină după pagină cad secole. Pagină după pagină se umplu spaţii. Sunt într-un pericol permanent pauzele. Nu există cinism, nu există râcă, nu există decât rânduri. Rânduri şi secole.

Continuă lectura

Pauze

Exista acele momente precise cand prea mult si prea des spusul scapara rugina pe la incheieturi scartaind din ce in ce mai tare a lehamite. Exista acele momente precise cand cararile par cu toate gropi si gropile par cu toatele cimitire – cuvinte imbulzite unul-ntr-altul, inghesuite intre spatii din ce in ce mai dese, amestecate intre doua pauze lungi si apoi acoperite cu panza alba.

Exista acele momente precise intre doua faze, intre doua stari, intre doua feluri, intre doua randuri, atunci cand senzatiile par sa-si fi lasat locul temporar vacant „plecat cine stie pe unde, revenire imposibil de anticipat”.

Continuă lectura

Uneori

Uneori i-as molipsi pe ceilalti cu o parte din tacerea impusa de prea-multul propriilor cuvinte.

Uneori as tenta o schimbare brutala a tendintelor dominatoare eliminand virgulele si spatiile si umpland restul cu contra-argumente.

Uneori as pune limita cuvintelor printr-o utilizare peste limita acceptata a punctelor de vedere complet diferite.

Uneori as tace si as face.

Doar atat si nimic mai mult.