Acadeaua

@ Jordan Wozniak

În vârful unei iluzii ascuțite rău, un gând se zbătea de capul lui. O ceată groasă cât s-o tai  pe lângă împiedica orice altă posibilitate. Într-un acces de abstract, gândul a dat pe lângă, răbufnind puțin dincolo de umbra vârfului.

Iluzia a închis ochii o dată, a închis ochii și a două oară, a treia oară a luat un ac cu ață și a cusut repede gândul, foarte aproape de centru. Întristat, gândul s-a retras într-ale lui, mestecând de zor alte gânduri dulci.

La un moment dat a început să plouă, o ploaie rece de toamnă, aproape lapoviță. Gândul, cusut cu ață albă, s-a simitit deodată la adăpost.
Citește în continuare „Acadeaua”

De la verde citire

A narrow road lined with fresh green trees

 @ Studio Dekorasyon

Unele zile
Au prea puțin verde
Atât de puțin
Încât par hăuri.
Unele hăuri
Au prea puțin negru
Atât de puțin
Încât par spații.
Unele spații
Au prea puțin alb
Atât de puțin
Încât par puncte.
Unele puncte
De la atâta culoare,
Au explodat
Și au creat haosul
Și de la atâta haos
Au apărut zilele
Și de la atâtea zile
Au fost create hăurile
Și de la atâtea hăuri
S-au inventat spațiile
Și de la atâtea spații
A fost necesar punctul.

Vidul

Citiseşi printre rânduri şi-ţi făcuseşi o părere. Părerea ta, cuvintele tale îmbrăcând gândurile tale. Răspunseşi în consecinţă, aliniat la „epoca aceea”, la personajele epocii. Uitaseşi ghilimelele, te crezuseşi pentru o noapte personaj. Visaseşi frumos în noaptea aceea, schimbaseşi epoca şi anii şi îţi fusese tare bine.

Citește în continuare „Vidul”

Spatiu

Eu nu stiu altii cum sunt dar mie cand imi piere inspiratia imi piere fara preaviz si pe durata ilimitata. Si cand piere, lasa asa un fel de spatiu gol in urma ei, o pauza lunga pe care virusii se simt obligati sa o umple cu varf si indesat in pofida tuturor vicisitudinilor injectate cu bunastiinta, factori externi „perturbatori” numai pe prospecte bune de aruncat la „cosul pentru cartoane, hartii si alte din astea reciclabile”.

Citește în continuare „Spatiu”

Scara

In copilarie o apuca in general dupa orele zece, mai intai niste furnicaturi prin degete, la mana dreapta, mai apoi un fel de stare de fuga. Cand simtea ca o apuca, ridica brusc doua degete si cerea o mica pauza, ceilalti dadeau usor din cap „ia-ti pauza si du-te”, ea le multumea zambind cautandu-si apoi discret locul, uneori il cauta mult si bine si, negasindu-l, lasa totul balta, asteptand sa treaca „or mai fi zile, gaurile-s mici in vremurile astea si intunericul ascunde multe”, alteori il gasea la fix, paralel cu dunga alba, intre doua damburi, dupa gard, prin fata portii.

Citește în continuare „Scara”