De la verde citire

Unele zile
Au prea puțin verde
Atât de puțin
Încât par hăuri.
Unele hăuri
Au prea puțin negru
Atât de puțin
Încât par spații.
Unele spații
Au prea puțin alb
Atât de puțin
Încât par puncte.
Unele puncte
De la atâta culoare,
Au explodat
Și au creat haosul
Și de la atâta haos
Au apărut zilele
Și de la atâtea zile
Au fost create hăurile
Și de la atâtea hăuri
S-au inventat spațiile
Și de la atâtea spații
A fost necesar punctul.

Vidul

Citiseşi printre rânduri şi-ţi făcuseşi o părere. Părerea ta, cuvintele tale îmbrăcând gândurile tale. Răspunseşi în consecinţă, aliniat la „epoca aceea”, la personajele epocii. Uitaseşi ghilimelele, te crezuseşi pentru o noapte personaj. Visaseşi frumos în noaptea aceea, schimbaseşi epoca şi anii şi îţi fusese tare bine.

Continuă lectura

Monologhez

Miroase a sfârşit, a trecere „către”. Miroase a retragere, se simt golurile, spaţiile, se simt pauzele. Caut şi nu găsesc. Apăs, trec cu privirea, mă împiedic de nimicul celorlalţi. De spaţiul năpădit de non-posibilităţi. Nu cruci, doar iarbă. Mă întreb unde, unde să se fi dus cu toţii? Încerc o conversaţie timidă cu nimicul :

Continuă lectura

O frunză beată

Avea universul închis cu patru lacăte groase, perspectivele-i erau numărate pe degetele de la picioare, nu mai cunoştea senzaţia momentului descoperit în ultima clipă, nu mai mirosea sentimentul neprevăzutului ascuns în noapte, avea universul închis cu patru lacăte groase şi rata lucruri cu adevărat importante.

Ar fi fost să fie dincolo de lacăt, ar fi fost să fie dincolo de zid, ar fi fost să fie literă desprinsă de cuvânt, n-a fost să fie decât spaţiu, o pauză cât un week-end de toamnă, un portocaliu scurs pe o frunză beată.

 

Acadeaua

In varful unei iluzii ascutite rau, un gand se zbatea de capul lui. O ceata groasa cat s-o tai tot pe langa impiedica orice alta posibilitate. Intr-un acces de abstract, gandul a dat pe langa, rabufnind putin dincolo de umbra varfului. Iluzia a inchis ochii o data, a inchis ochii si a doua oara, a treia oara a luat un ac cu ata si a cusut repede gandul, foarte aproape de centru. Intristat, gandul s-a retras intr-ale lui, mestecand de zor alte ganduri. Mult mai negre.

La un moment dat a inceput sa ploua, o ploaie din alea reci de toamna, aproape lapovita. Gandul, cusut cu ata alba, s-a simitit deodata la adapost “in orice rau e un bine, in definitiv sa urmarim parte frumoasa a lucruriloré, in spatele firului e si cald si bine”.

Continuă lectura

Spatiu

Eu nu stiu altii cum sunt dar mie cand imi piere inspiratia imi piere fara preaviz si pe durata ilimitata. Si cand piere, lasa asa un fel de spatiu gol in urma ei, o pauza lunga pe care virusii se simt obligati sa o umple cu varf si indesat in pofida tuturor vicisitudinilor injectate cu bunastiinta, factori externi „perturbatori” numai pe prospecte bune de aruncat la „cosul pentru cartoane, hartii si alte din astea reciclabile”.

Continuă lectura

Scara

In copilarie o apuca in general dupa orele zece, mai intai niste furnicaturi prin degete, la mana dreapta, mai apoi un fel de stare de fuga. Cand simtea ca o apuca, ridica brusc doua degete si cerea o mica pauza, ceilalti dadeau usor din cap „ia-ti pauza si du-te”, ea le multumea zambind cautandu-si apoi discret locul, uneori il cauta mult si bine si, negasindu-l, lasa totul balta, asteptand sa treaca „or mai fi zile, gaurile-s mici in vremurile astea si intunericul ascunde multe”, alteori il gasea la fix, paralel cu dunga alba, intre doua damburi, dupa gard, prin fata portii.

Continuă lectura