Scop precis

Ar fi trebuit să fiu altundeva nu să mă scurg ca un astfalt topit la soare. Să mă doară scurgerea până la os şi eu să stau să aştept să treacă. Vremea aceea păcătos de caldă. Ar fi trebuit să mă doară scurgerea aia până la os, să simt că exist cu scop precis. Scopul scurgerii.

Continuă să citești Scop precis

Ea trăia cu „senzaţia că”

Stătea agăţată de o bară, se ţinea şubred cu un deget strâmb de bară, scotocea puţin până găsea, scutura un pic, o dată, de două ori, privea duios tubul alb, îi scotea dopul, apăsa, ţinea apăsat timp de câteva secunde bune, scutura puţin şi apoi presăra, câte puţin pe fiecare buclă, puţin la stânga, puţin la dreapta, un pic, doar un pic pe centru, căuta dopul, punea dopul, deschidea geanta, băga tubul, căuta pieptenul, privea pieptenul, curăţa pieptenul, schimba degetul, prindea bara, privea amar omul din stânga, se trăgea putin să lase oamenii să treacă, ţinea pieptenul între două bucle, trăgea până la capăt, re-începea, o dată, de două ori, părăsea bara puţin, doar puţin, călca fără să vrea în stânga, cerea scuze în stânga, căuta geanta, lua pieptenul, îndesa pieptenul în geantă, căuta rujul, căuta oglinda, nu găsea oglinda, găsea rujul, apuca rujul, deschidea rujul, îşi imagina conturul buzelor, găsea buzele cu vârful gândului, apăsa rujul, aplica rujul, greşea traiectoria, nu ştia, oamenii zâmbeau, oamenii râdeau, oamenii treceau, ea cobora la prima fără să ştie, fără să bănuiască, ea cobora la prima cu geantă cu tot, cu ruj şi pieptene şi tub cu tot, ea se imagina, ea întorcea zâmbete, ea trăia cu „senzaţia că”.