Constat, pufăi şi trec

De fapt nu se mai întâmplă nimic. Trec si eu odată cu orele acelea umflate cu pompa. Trec si eu prin fumul ţigării pufaite sub stele. Pufăi, număr şi trec. Trec şi mă întreb „dacă”. Uneori îmi răspund că „sigur”, alteori am dubii. „Dar dacă ?” Am noroc că există ele, stelele. Nu ştiu cum fac să existe, ele, stelele, ele pur şi simplu există. Dimineaţa bag mâna în foc că nu va fi să fie. Existenţa e o stare efemeră. Nu există explicaţie plauzibilă, unii dau vina pe curenţi, alţii pe poziţie, alţii pur şi simplu constată. Eu, ca şi alţii, doar constat. Pe la şase se duc norii şi apar dungile. Trec multe avioane. Le constat trecerea numărând dungile. Uneori se intersectează, dungile, şi atunci mă întreb dacă cuiva i-a fost frică de intersecţie. Alteori nu mă întreb nimic, doar constat.

Constat, pufăi şi trec.

„Singuratatea calului troian”

« Norocul si-l face omul cu mana sa » imi tot spunea bunica incercand sa-mi dea o noua perspectiva tristetiilor cotidiene. O priveam dorind sa o pot crede pe cuvant dar parca ceva in spatele privirii fortat aprobatoare imi spunea ca lucrurile nu pot fi chiar atat simple si la indemna oricui.

Continuă să citești „Singuratatea calului troian”