Ştirile din difuzoare
Sunt amare
Limba doare
Şi propoziţia şi virgula
Totul doare
Drept pentru care
Mă scufund în uitare
E bine acolo, e cald şi umed
Şi nu există reguli care
Să stea în picioare
Există doar excepţii bătute în cuie
Prinse cu lipici şi cu burta spre soare
Să încapă cât mai multă speranţă
Îndesată acolo între două ştiri
Şi mai multe difuzoare.
Etichetă: stiri
Aceasta este o ficţiune
Există zile fără cap şi fără coadă. Plate. Fade. Zile apărute din senin. Zile degeaba. Te ridici din pat şi-ţi spui că ai mai fi dormit puţin. Oleacă. Atât cât să nu-ţi mai respecţi regula. Rutina. Îţi faci curaj şi încerci ziua cu degetul.
Adunaturi
De fapt nu se mai intampla nimic, oamenii au tacut absorbiti de prea multe fapte, sezoanele se insira in continuare in sir indian si, o data asezate in rand, se dau fixate cu aracet – « pe vremea mea isi mai treceau randul unul altuia » ar spune bunica daca ar mai putea – stirile curg complet anapoda starnind contradictii sau doar scotand in evidenta ipocrizii «politiquement correctes» – « cum adica sa nu primeasca refugiati sirieni cand tocmai ce au afisat si sus si tare ca le vor binele chiar si cu forta », dialogurile se poarta sleite de atatea non-sensuri « ne pare rau, creativitatea este rezervata deocamdata doar managerilor » « si nu credeti oportun, in virtutea definitiei, sa dam naibii regulile, ignorandu-le ? ».
Stiri
Traiectorii oblice arunca cu meteoriti incadescenti. Oamenii isi crapa maxilarele urland si apoi o iau la fuga mancand pamantul gaunos. Cinci ore dupa, apar imaginile, intr-un echilibru precar. Desprinse de traiectorii, par deplasate.
Croaziere pe tocuri inalte si subtiri isi anihileaza numarul de stele ingramadind minusurile unul langa altul pe sub paturi roase de invidie. Pe dedesubt, disperarea deseneaza cateva literele pe cateva foi albe si apoi le expune pe toate pe puntea de sus. Deodata intunericul cade bolovan si lat ramane. Eforturile se resemneza inghitind in sec si se retrag cuminti in buzunar.
Apocalipsa
Cel mai tare mi-e frica de momentul cand nu voi mai avea nimic de spus, cand toate mi se vor parea deja spuse, deja frumos descrise de altii, inteligent analizate si decorticate, povestite si raspovestite, cu si fara metafore, realitate cruda sau putin parfumata, amesteca cu minciuni si re-descrisa, fiecare pe limba lui, fiecare in profunzimea lui, aceasi realitate, o droaie de povesti.
Abisuri 