Fabrica de stofe

Bunica a fost erou al muncii socialiste şi eu habar n-aveam ce însemna să fii erou al muncii socialiste. Veniseră aia de la televiziune să-i ia interviu, ne anunţaseră cu ceva timp înainte că vor veni, toată lumea în afară de mine era emoţionată că vin. Pe mine mă durea fix în pix că vin. La 7 ani habar n-aveam cum stă treaba cu titlurile şi onorurile… Casa fusese făcută lună, miroasea a petrol şi preşurile fuseseră spălate şi apoi uscate pe frânghia de sârmă puţin ruginită. Se vedea puţin rugina, câteva dungi portocalii, dar mama pusese o mobilă fix peste ca să nu se vadă. Si nu s-a văzut. Camera mare fusese şi ea scuturată bine, aerisită, premenită, patul fusese acoperit cu o cuvertură albastru pufos şi, peste cuvertura aia albastru pufos stăteam eu pleaşcă şi priveam la lumea aia ciudată care se agită, mă felicita pentru „ce bunica nemaipomenită aveam eu”. Nu-mi aduc aminte decât de un microfon mare şi o femeie tânăra. Restul s-a dus. Nu ştiu dacă a apărut la TV sau dacă nu a apărut la TV. TV-ul era ceva rar şi în general prost. Când îi dădeam drumul făcea dungi-dungi şi atunci ne rugam să nu se strice. Dar, din când în când se strica şi atunci chemam reparatorul de TV-uri cu dungi şi reparatorul de TV-uri cu dungi spunea că nu poate să vină imediat, că are multe, foarte multe televizoare cu dungi de reparat. Într-un final venea, vreo săptămâna după şi deschidea televizorul şi atunci ieşea tot praful din televizor şi deodată apăreau diodele alea ciudate şi mirosea a ars şi a cald şi eu priveam curioasă ce şi cum şi-mi doream să devin ca el, reparatoare de televizoare cu dungi şi din când în când în când se mai strică şi radio-ul şi atunci îi trăgeam o palmă şi uneori mergea cu palma, adică începea printr-o minune să funcţioneze şi atunci îmi spuneam că sunt făcută pentru meseria aia, reparatoare scria pe mine şi lăsam naibii caii verzi pe pereţii şi mai verzi şi-mi revizuiam atitudinea şi vroiam să dau la Electronică, şi chiar am dat.

Continuă să citești Fabrica de stofe