În general e dificil să scrii şi cu stil şi cu subiect care „să prindă” şi cu un final care să pună pe gânduri şi care să nu dezamăgească aşteptările legate de … titlu.
Cei ce reuşesc asta sunt …rari.
În general e dificil să scrii şi cu stil şi cu subiect care „să prindă” şi cu un final care să pună pe gânduri şi care să nu dezamăgească aşteptările legate de … titlu.
Cei ce reuşesc asta sunt …rari.
Uneori port un dialog ciudat. Eu cu mine. Eu întreb, eu răspund. Şi răspund intentionat pe lângă. Sau „peste poate”. Sau fix pe dos. Ca să mă mir de mine. De capacitatea mea de a nu ţine calea dreapta.
Era un flux care tăia în două speranţele, preferinţele le punea cu faţa la zid şi apoi le impunea ritmuri ascuse, era un flux care se năştea si trăia aleatoriu, frânturi aruncate pe ici pe cole, câteva idei asmuţite în vârf de subiect, un nume déjà creat, o situaţie împărtăşită, era un flux la ordinea zilei, oamenii îl priveau empatizând, oamenii se simţeau în pielea fluxului, oamenii se identificau cu el, oamenii se simţeau datori fluxului, oamenii îşi dădeau cu părerea, aruncau idei în stânga şi în dreapta, argumentând uneori, alteori doar aflându-se în treabă.