Erau prespalati si cu talie inalta, „la moda”. Un albastru-bleu en „dégradé” luati de la turci intr-una dintre multiplele „calatorii comerciale” ale unui coleg de birou de-al maica-mii. Erau asa cum mi i-as fi dorit daca as fi visat vreodata ca i-as fi putut avea. Dar pe vremea aceea nu indrazneam sa visez de frica ca nu se va mai intampla. Niciodata. Eram ferm convinsa pe vremea aceea ca, cu cat visezi mai mult la ceva, cu atat sansele de a-ti vedea visul cu ochii sunt carate de apa Sambetei cu viteza sunetului.
Abisuri 