Dependenţa de vrăbii

Există zile şi mai ordonate ca altele. Zilele acelea care încep ca toate celelalte zile, continuă ca toate celelalte zile şi se termină la fel. Ca toate celelalte zile. Zilele buclă. Şi mai există excepţiile de la zilele buclă, zilele acelea când descoperi că există o macara apărută de nu se ştie unde, nu se ştie de ce, nu se ştie până când.

Citește în continuare „Dependenţa de vrăbii”

Mi-am strâns şireturile

adidas

@ Max Busse

Mi-am strâns şireturile
Prea tare
Simteam că nu-mi mai intra aer
Printre degetele
De la picioare
Mi-am strâns şireturile
Fix pe dos
Unul mai sus,
Altul mai jos
Mă strâng remuşcările
Până la os
Osul piciorului drept
Doare vârtos
Mi-am strâns şireturile
Cu principii cu tot
Cu patos cu tot
Cu limba cu tot
Cu cuvinte cu tot.
Unul pe faţă,
Altul pe dos.
Trebuie să recunosc…
Am un stil foarte haios
De a strânge şireturile
Fără folos.

Citește în continuare „Mi-am strâns şireturile”

De la glezna in sus

Intr-un capat de glezna se reflecta toata unghia intr-o incompatibiliate definita de unii drept batatoare la ochii iar de altii drept posibil de trecut cu vederea. Firisoare fine isi duceau veacul nepasatoare, scrantite poate doar uneori de nepasarea generala in fata gropilor de tot felul, a hartoapelor cat mingea de footbal, a diverselor alte santuri si mormane lasate de pe o iarna pe alta in asteptarea cine mai stie carui eveniment exterior neasteptat capabil insa de a rezolva lucrurile intr-un mod cat mai natural posibil, a umple gropile si a inveli santurilor si cate si mai cate, lista era lunga cat o o zi de post si cereri se mai primeau inca cu orar definit si comunicat larg intru instiintare generala si bagare in seama.

Citește în continuare „De la glezna in sus”

Scara

In copilarie o apuca in general dupa orele zece, mai intai niste furnicaturi prin degete, la mana dreapta, mai apoi un fel de stare de fuga. Cand simtea ca o apuca, ridica brusc doua degete si cerea o mica pauza, ceilalti dadeau usor din cap „ia-ti pauza si du-te”, ea le multumea zambind cautandu-si apoi discret locul, uneori il cauta mult si bine si, negasindu-l, lasa totul balta, asteptand sa treaca „or mai fi zile, gaurile-s mici in vremurile astea si intunericul ascunde multe”, alteori il gasea la fix, paralel cu dunga alba, intre doua damburi, dupa gard, prin fata portii.

Citește în continuare „Scara”