Eu, brandul

Pot spune cu mana pe inima ca mare parte din repere mi le-am construit pana la varsta de douazeci-si-cinci de ani. Primii sapte ani au fost anii cu bunicii, urmatorii opt ani au fost anii cu parintii si tot restul dupa, anii doar cu mine si prietenii.

Dupa douazeci-si-opt de ani am inceput sa-mi dau seama ca  distanta clarifica perspectivele, ca nu exista buricul pamantului, ca uneori cel mai mare dusman ne suntem noi insine si ca pentru a ne putem situa intr-un tot global, avem mare nevoie de repere.

Continuă să citești Eu, brandul

Intersectii

In jur totul parea neschimbat, si totusi …

Era un ger de crapau pietrele, zapada scartaia ingrozitor si aburul iesea printr-o crapatura fina intre caciula trasa bine pana aproape peste ochi si fularul tras bine pana aproape peste gura. Traiam fara sa-mi dau seama fericirea launtrica generata de senzatii simple, nascute doar din experienta drumului inaintat in sir indian pe poteca de peste canal, genunchii incordati un pic peste poate si ruga “sa tina la efort”, abia murmurata. Din cand in cand genunchii dadeau semne de oboseala, atunci alunecam putin, ori in stanga, ori putin in dreapta, si atunci sirul se oprea sa ma sustina, eu ma indreptam repede si continuam mai departe, la fel de incordata. La prima intersectie, prima surpriza, o dezvaluire ! Pietrele cubice disparusera sub un strat gros de astfalt, uneori viata rezerva momente neasteptate. Un profet nesperat.  Continuă să citești Intersectii