In diagonala abstractului

Personage: interogatul, interogatorul

Decor: o încăpere prost luminată, un capăt de culoar părăsit, dincolo de două uşi batante, un scârţâit oribil, din când în când.

Actul 1 : Recunoaşterea.

Pe scurt : Fiecare scrutează orizontul celuilalt, tatonând forme diverse, încercând punctul printre linii şi definiţii diverse.

(Interogatorul începe timid, întrebări deschise, tatonare cunoaştere, un zâmbet abia iţit în colţ de buza, privire directă, ton măsurat. Interogatul priveşte podeaua de lemn, odată roşie, aşteptând)

De ce-ţi plac de fapt literele?

Pentru că îmi plac foarte mult formele.

Şi de ce îţi plac foarte mult formele ?

Pentru că dau sens.

Sens sub ce formă ?

Continuă să citești In diagonala abstractului

Colivia

Imi aduc aminte de tine, erai un teatru mic de prin spatele bulevardului, existai inca de pe vremea studentiei, iti apreciam profunzimea actului si puterea mesajelor. Ma asezam stighera pe strapontina oferita in ultimul minut – locurile erau pretioase pe vremea aceea – ma asezam si ma scufundam in fiecare gest al tau, ma scufundam si iti sorbeam cuvintele, senzatiile dintre doua pauze, bine marcatele pauze, iti admiram sensurile, multitudinea de sensuri intre doua pauze, curbura cuvintelor , vibratia contrasensurilor, marcatelor contrasensuri.
Te sorbeam citand printre randuri, descoperindu-ma printre randuri, mirandu-ma printre randuri. Ma scufundam in realitatea ta, evadand din a mea.

Continuă să citești Colivia

De-a noi

Sa lasam matasea sa ne alunece lin peste toate principiile, atingandu-le trecerea, consumandu-le regulile scrise si nescrise. Sa nu focalizam pe spuma, spuma trece repede – ni s-a explicat odata cu lux de amanunte cum ca berea fara spuma nu si-ar mai merita numele si atunci am raspuns instictiv,  „nici noi fara autencitatea actelor nu ne-am merita verticalitatea „.

Continuă să citești De-a noi

Scena

Erai de multa vreme intr-o stare «afara din tine» , priveai obiectele din jur si constatai doar asimetria reliefului intre cele doua imagini. Ochiul stang iti povestea o poveste credibila, ochiul drept rabufnea din cand in cand plat. Ai fi vrut sa poti aduna cele doua povesti intr-o unica poveste contopita si apoi restituita drept suma senzatiilor declansate de fiecare parte, povestita cu lux de amanunte. Ai fi vrut sa exprimi ceea ce ceilalti nu puteau asculta, sa arati ceea ce ceilalti nu puteau observa, sa simti ceea ce ceilalti nu puteau stii. Ai fi vrut sa incerci marea cu degetul, sa dai la o parte perdeaua fina dar rezistenta a intrebarilor fara raspuns, ai fi vrut sa indraznesti fara sa-ti fie rusine nici de pasul facut, nici de zambetul putin fortat al multimii, cateva zeci de ochi curiosi, probabil nesatisfacuti, probabil dorind ceva mai mult, inca putin, doar atat cat sa merite toti banii. Ai fi vrut sa-ti poti juca propriul rol intr-o piesa nescrisa pentu tine.

Continuă să citești Scena

Dialog

Nu curgeau vorbe, lacrimile se uscasera de mult, curgeau doar siroaie de trairi. Priveam drept si adanc oamenii din fata mea. Fara sa vreau depasisem limita, „dincolo” spatiul era la liber, aparentele isi parasisera de mult formele, prea multul cuvintelor dadea semne de oboseala, si totusi … cate provocari in spatele non-cuvintelor. Incercam sa le prind privirea intr-o ipostaza oarecare. Incercam pe rand farmecul legaturilor directe, cate doua perechi de ochi en „tête à tête”, o secunda cat un camp, toleranta pusa la zid, violenta zdrobita de un toc tocit de prea multe incercari, cateva alte alternative, o identitate culturală, doua imediat dupa, si cate si mai cate.

Continuă să citești Dialog