Ma intrebai cum eram, iti raspundeam “timida” , priveai paharul gol cateva secunde si dadeai incet din cap “poate ca nu erai tu”. Te priveam incredula, pipaiam pamatul tare, uscat , scoteam o cazma si incepeam sa sap. Mi se scurgeau picurii printre firele albe ale mustatii, ritmul accelera, bataturile cresteau in varf de palma, gandurile bateau praful si praful lasa loc gropii. Intr-un fund de groapa, cateva secvente, amestecate, o curte aproape goala, o scara in spirala, un fir alb de creta consumata, un burete plin de apa. Aveam multe de spus dar degetele-mi refuzau parerile. In jur parerile altora isi cereau cu tarie dreptul la replica. Treceam pe langa fara sa stiu.
Citește în continuare „Echilibristica intr-un pahar cu vise”
Abisuri 