Omor timpul

E o toamnă ciudată, începe mereu gri şi se termină mereu galben. Gri-ul atrage vrăbiile, vrăbiile sosesc în două stoluri distincte şi eu încerc să le număr. Şi, de ciudă că nu reuşesc, dau vina pe macarale – au apărut peste noapte, două macarale roşii, una mai înaltă ca alta – şi, de ciudă că nu reuşesc, îi invidiez pe oamenii din macarale. Atât de sus şi atât de singuri.

Apoi omor timpul.

Continuă lectura

Cum scârțâie ușa ?

Uşa scârţâia a timp, a veac măturat de ani. Scârţâia diferit în funcţie de chef. Când scârţâia, uşa lăsa o umbră în urma ei. Umbra avea şi ea povestea ei. Umbra era mai prelungă sau mai puţin prelungă în funcţie de ceas. Era un ceas de perete cu cuc. Cucul scotea nişte sunete ciudate, scârţâite si ele. Nu-ţi dădeai seama  că e uşa sau cucul.  Veacul el, trecea oricum, scârţâind şi el ca tot restul.

Continuă lectura

Anii aceia

Mi-s atât de dragi anii aceia încât îmi vine să mă întorc acolo şi să rămân piatră. Să mă ţin cu dintii de toate vremurile acelea fără mai nimic de pus pe masă. Cu atâtea de pus la suflet. Să retrăiesc în buclă toate senzaţiile acelea rotunde. Să visez, să visez cai verzi pe pereţi roz. Să plâng când greşesc culoarea şi să o iau de capăt. Altă culoare, altă eroare. Să-mi muşc sentimentele până la unghie şi apoi să las sângele să facă baltă, să se vadă că sufăr. Să mă scufund şi să rămân acolo, între toate personajele epocii, acei „ca şi mine” în căutarea lor, în fuga lor după ei. Mi-s atât de dragi anii aceia încât m-aş fac timp şi m-aş da înapoi. Un sfert de veac cât o viaţă de om. Aş face la fel, mi-aş repeta erorile în buclă şi bucla aş perpetua-o la infinit şi apoi aş învăţa din infinitul buclei.

Continuă lectura

Totul va fi bine

Spune-mi că vrei o conversaţie în patru paşi mari şi gata. Spune-mi că nu există contradicţie, că nu poate exista contradicţie. Spune-mi că-ţi doreşti, din tot sufletul îţi doreşti să auzi ceea ce te defineşte în linii mari. „Trăsăturile” acelea de care toată lumea vorbeşte când te aduce-n vorbă. Caracteristicile acelea definitorii de care eşti atât de mândru. Atât de unic. Atât de „tu”.

Continuă lectura

Un azi – ieri

E ca şi cum am face trei
Unu şi cu unul şi cu noi
Eu aici,
Un pas în doi,
Tu undeva-altundeva
Pierdut din vedere
Între cifre lipsite de semnificaţii
Şi ani
Şi durate întinse – elastic
Culori prăfuite de timp
Şi îngropate sub cuvinte-arc.
E ca şi cum am devenit deja ieri

 

În buclă

Astăzi e o zi ca toate celălalte zilele, nimic diferit de alte zile, oamenii îşi opresc ca de obicei ceasurile la ore fixate de cu seară, de cu zile şi săptămâni înainte, oamenii se dezmeticesc cu greu, oamenii îşi toarnă băuturi de un maroniu ciudat în căni de un negru la fel de ciudat aranjate de cu seară pe mese pătrate.

Continuă lectura