Până la ultimul punct

@ Sam Headland

Există acea nevoie de a apuca firul şi a continua, dincolo de reguli şi anumite principii, dincolo de pretexte există principiul numărul unu, principiul tuturor principiilor, există acea nevoie de a continua de acolo unde n-a fost să fie sfârşit, de acolo unde a fost să fie trăire şi sentiment, există acea nevoie de a re-crea starea, starea aceea unică, depăşirea prin contra-argumente, prin contra-antibiotic şi anti-infecţie, există acea nevoie de a retrăi în buclă punctele până la ultimul punct, ultima prestanţă, depăşirea cercului, ieşirea din cerc, există acea nevoie de senzaţie, senzaţia propriilor senzaţii descătuşate de scop, primul şi ultimul scop, există acea nevoie de a străpunge limite netrasate decât de tine, de a trece peste liniile imaginate doar de alţii, există acea nevoie de confruntare, tu cu imaginea ta prin prisma celoralti.

Continuă să citești Până la ultimul punct

Reclame

Ea nu mai voia să înțeleagă raționalul

El nu-și putea explica senzația. Era o căldură venită de nicăieri, un tremur abia perceptil al buzei, un fior scurt pe diagonala lungă. Era trăirea generată de instict, răbufnirea aceea imposibil de controlat. Era partea aceea ascunsă devenită deodată vizibilă. El devenea atunci deodată vizibil altul, încercând invizibil să redevină el. Se întreba dacă caută în direcția bună și continua să se bâlbâie. Îi tremurau silabele în fața ei. Răspundea sacadat. Politicos sacadat în fața ei. Era atât de ușor să răspundă politicos-sacadat. Așa-i ieșeau cuvintele când îl pleznea senzația. Se întreba când era cu adevărat el și când era cu adevărat altul. Stătea înghețat în fața ei, invocând motivul iernii. Crea conversații comune și comportamente comune și apoi dădea să fugă. Să întoarcă spatele senzației și acelui „el” devenit altul. Acelui altul devenit el. Acelei „ea” venite de nicăieri. Picată ca din cer, fix perpendicular pe calea lui. O privea comun și îngheța. Și atunci devenea deodată stâncă, invocând motivele stâncii. Îi venea să strângă tare, tare de tot și să uite. Să plesnescă tare de tot și să fugă. Să scuture. Să scuture. Să fugă. Invoca apoi motivul iernii și găsea scuza. Va evita pe viitor senzația, invocând vizuina. În vizuină nu putea exista senzație. Era atât de rațional fără senzație. Atâta de plat fără senzație. Atât de sigur fără senzație.

Continuă să citești Ea nu mai voia să înțeleagă raționalul