Tu – cea fără de sfârşit, el – cel fără de-nceput

Şi avionul pleca, într-un sfârşit, încet, se retrăgea încet şi deodată cineva anunţa ceva – era un caz de forţă majoră – şi avionul revenea şi deodată se stingea totul şi devenea plumb şi plumbul apăsa tare, din ce în ce mai tare, şi se făcea cald, din ce în ce mai cald şi era atât de linişte, încât îţi venea să ţipi, să-ţi dovedeşti că (încă) mai exişti şi, de fapt, nu se întâmpla nimic, tipul de lângă tine mirosea şi mai tare a transpiraţie, motoarele tăceau, şi culoarele tăceau, şi oamenii aprindeau telefoanele mobile şi-şi dovedeau că există, şi stewardesele spuneau că nu ştiu, că se mai întâmplă, că se va da anunţ să se ştie ce şi cum, dar nu se ştia când că era beznă, o beznă din aia s-o tai cu cuţitul şi era cald, îngrozitor de cald, şi tipul de lângă tine se foia, şi tipii din spatele tău se foiau, şi tu simţeai că nu mai exişti şi-ţi părea rău că ai încetat atât de brusc, atât de departe, atât de îngust să exişti.

Continuă să citești Tu – cea fără de sfârşit, el – cel fără de-nceput

Reclame

Ciudatenii

Am intalnit niste oameni ciudati. Se facea ca erau undeva intr-o multime compacta, sprijiniti de niste ziduri de plastic cu ferestre pe ambele parti. Se facea ca ajunsesera intr-un punct in care pierdusera numarul stropilor, transpiratia evaporandu-se pur si simplu balta, undeva intre crestetul capetelor si varfurile degetelor mari.

Continuă să citești Ciudatenii

August

Si deodata totul se facu … cum sa spun… un fel de liniste mare cat sa intre un sfarsit de vara in ea. Picuri de transpiratie nauci bantuiau in toate partile intreband in stanga si in dreapta trecatori aproape scursi : „N-ati vazut cumva capatul ? Ca noi l-am pierdut pe undeva pe drum”.

Trecatori aproape scursi nici nu-i bagau in seama, isi vedeau pur si simplu de ale lor „avem deja prosoape de intins, cine sa mai aiba timp si de capete ?”

Continuă să citești August