Sa ne dezbracam incet de cerc.
Intai sa-i aruncam razele,
Una cate una, numarand in gand
Douazeci-si-trei, douazeci-si-patru, douazeci-si-cinci
Sa ne dezbracam incet de cerc.
Intai sa-i aruncam razele,
Una cate una, numarand in gand
Douazeci-si-trei, douazeci-si-patru, douazeci-si-cinci
Ceata s-a transformat in albastru stralucitor ametit de un soare provocator aparut de nicaieri imediat dupa miezul orei perfect echilibrate in centrul aproximativ al aproape-mijlocului de saptamana. Starile au tranzitat dintr-una intr-alta amestecand rosturile la intamplare, dand zilei o senzatie de « asa nu se mai poate » si amenintand-o cu anul sarpelui daca nu intra-n sirul drept, paralel cu orice urma de convingere dar in faza cu verticalitatea demult pierduta.
Eu judec, tu judeci, el/ea judeca …
Ne tot judecam intr-una. Timid, pe sub mustata sau coroziv. Rational, demonic, din doar pura intamplare. De-al naibii sau doar pentru ca ne-am obisnuit. Fara judecata cotidiana ne-ar cotropi plictiseala aia de zile mari pe care o tot dam ca exemplu evocator al unei lipsei de ocupatie fara motiv evident imposibil de judecat.