Scara

In copilarie o apuca in general dupa orele zece, mai intai niste furnicaturi prin degete, la mana dreapta, mai apoi un fel de stare de fuga. Cand simtea ca o apuca, ridica brusc doua degete si cerea o mica pauza, ceilalti dadeau usor din cap „ia-ti pauza si du-te”, ea le multumea zambind cautandu-si apoi discret locul, uneori il cauta mult si bine si, negasindu-l, lasa totul balta, asteptand sa treaca „or mai fi zile, gaurile-s mici in vremurile astea si intunericul ascunde multe”, alteori il gasea la fix, paralel cu dunga alba, intre doua damburi, dupa gard, prin fata portii.

Continuă să citești Scara

Floarea varstei

Trebuie sa scrie mare ! Cat mai mare ! Pe foi albe. Cat mai albe. 

Trebuie sa inece de la buric in sus, sa intepe pe la spate sau pe oriunde altundeva, sa rumege in tacere, sa uite de tot rumegand in tacere, sa abureasca ochelarii de cal schimbandu-le pentru inceput rama, „restul vine automat, inceputul e mai greu”. 

Continuă să citești Floarea varstei