Azi am trecut pe lângă un om cu pantaloni verzi și ochi căprui care privea un gard din sârmă ruginită de la atâta ploaie. Plouase ieri până la 7 și apoi se gândise dacă să ningă sau dacă să nu ningă. Nu ninsese. Se așternuse doar un fel de pâclă albă, rece și umedă care îmi transformase sufletul în ceva greu de definit.
Etichetă: Verde
De la verde citire
@ Studio Dekorasyon
Unele zile
Au prea puțin verde
Atât de puțin
Încât par hăuri.
Unele hăuri
Au prea puțin negru
Atât de puțin
Încât par spații.
Unele spații
Au prea puțin alb
Atât de puțin
Încât par puncte.
Unele puncte
De la atâta culoare,
Au explodat
Și au creat haosul
Și de la atâta haos
Au apărut zilele
Și de la atâtea zile
Au fost create hăurile
Și de la atâtea hăuri
S-au inventat spațiile
Și de la atâtea spații
A fost necesar punctul.
Vreau să urăsc !
Vreau să urăsc ! Să urăsc până la vârful degetelor, să mă doară de atâta ură şi să cadă unghia cu ură cu tot. Să mă doară până în carne şi să mă scufund în durere până mâine. Până poimâine. Până la următoarea unghie să mă scufund până nu mai pot şi să uit că n-am mai urât până atunci.
Câmpul cu maci
Mutat aici
Concluzia care nu se vroia trasă
@Neven Krcmarek
N-am starea necesară facerii
Am încercat mai întâi negrul
Şi n-a ieşit decât gri
Şi apoi albul şi verdele
Şi toate consoanele
Şi le-am lipit în fel şi chip
De-am umplut garduri
Şi gardurile s-au rupt
De atâtea goluri
Şi golurile de atâta gri
Au devenit deodată bălţi
Şi bălţile de atâta negru
Şi-au luat gândul
Şi odată cu gândul
Au dispărut şi cuvintele
Şi pauzele dintre cuvinte
Şi, între două pauze, au apărut semnele
Chestiile alea mici, premonitorii.
Cu verde cu tot
@ Michael Blakesley
Şi-am luat un creion verde
Şi l-am ascuţit bine
Până mi s-au înroşit degetele
Şi unghiile
Şi gândurile
De atâta creion
Şi apoi am început să inventez semne
Şi am mâzgălit ziduri
Până mi s-au terminat degetele
Şi unghiile
Şi gândurile
De atâtea semne
Şi apoi am luat o foaie albă
Şi-am vrut s-o umplu
Adunând resturi
Toate resturile
Creioane
Semne
Gânduri
Verde
Şi-am uitat de ce vroiam s-o umplu
Şi n-am mai umplut-o
Şi-am lăsat toate creioanele
Toate semnele,
Toate gardurile
Toate gândurile
Şi mai ales
Tot verdele
Să-şi facă de cap
Cu cap
Până peste cap
Până n-am mai fost deloc
Cu verde cu tot.
E ca şi cum
Mutat aici
Dricul
Dis de dimineaţă mi-a tăiat calea un dric. Era încă întuneric şi dricul era alb. Înecăcios de alb. Am înghiţit în gol – înecăcios de gol – şi mi-am făcut cruce în gând. Am aşteptat să treacă dricul şi mi-am început ziua. În urma dricului. Semaforul s-a făcut deoadata verde şi am luat-o la dreapta.
Aşa sunt unele zile, anunţă tot restul.
Am îngheţat
Am degetele înţepenite şi creierul îngheţat. Mi-a plăcut la nebunie STAREA şi am decis s-o prelungesc la nesfârşit. Nesfârşitul durează de câteva degete şi a început deja să mă doară. Tare. Prea fraieră. Întotdeuna aşa. Prea buclă, prea gol.
Aştept o culoare, culoarea mea. Aştept degeaba.
Cad oameni, cădem şi noi?
Am ajuns fără să vrem acolo. De fapt vroiam şi nu ştiam. Priveam mulţimea aceea compactă de oameni de tot felul şi cineva îmi spunea că miroase a drog. Eu nu miroseam, eram gripată, eu doar priveam şi la un moment dat un om a căzut şi apoi vreo doi au încercat să-l ajute, să se ridice şi apoi au mai căzut doi şi apoi s-au ridicat toţi şi au început să alerge de nebuni şi alţi nebuni s-au luat după ei şi noi priveam cu ochii cât cepele şi aşteptam să se întâmple, să sară cineva să-i ajute, să le spună să nu mai cadă şi nimeni nu le spunea nimic.
Abisuri 