@ Sharon McCutcheon
Şi mie mi-e cam dor
Mi-e dor de noi când construiam vise
Şi le scriam pe garduri cu cretă albă
Şi apoi le ştergeam să nu le vadă lumea
Şi le scriam din nou
Şi din nou
Până ni se termina gardul
Etichetă: vise
Visele altora
Mutat aici
Sa dam voie viselor sa-si faca de cap !
Erau cartonate. Sigur erau cartonate ! Erau vreo zece. Sau poate doispe’ ? Cine sa le mai stie numarul? Stateau frumos aliniate, in ordine crescatoare, in spatele geamurilor duble in general acoperite cu un strat fin de praf. Strada neasfaltata, „se mocaie astia de parca ar fabrica astfaltul cu mijloace proprii”.
Citește în continuare „Sa dam voie viselor sa-si faca de cap !”
Echilibristica intr-un pahar cu vise
Ma intrebai cum eram, iti raspundeam “timida” , priveai paharul gol cateva secunde si dadeai incet din cap “poate ca nu erai tu”. Te priveam incredula, pipaiam pamatul tare, uscat , scoteam o cazma si incepeam sa sap. Mi se scurgeau picurii printre firele albe ale mustatii, ritmul accelera, bataturile cresteau in varf de palma, gandurile bateau praful si praful lasa loc gropii. Intr-un fund de groapa, cateva secvente, amestecate, o curte aproape goala, o scara in spirala, un fir alb de creta consumata, un burete plin de apa. Aveam multe de spus dar degetele-mi refuzau parerile. In jur parerile altora isi cereau cu tarie dreptul la replica. Treceam pe langa fara sa stiu.
Citește în continuare „Echilibristica intr-un pahar cu vise”
Legata la ochi
Am o tendinta absurda
De a astepta lucrurile sa sa produca
De unele singure.
Stop si de la capat
Limitele astea
Care ne leaga de pamant
Trebuie sa lase loc
Pentru vise.
Macar de cate o pauza
Din cand in cand.
Cine sunt ?
Cine sunt ? Sunt prizoniera propriilor ganduri, multe, dificil de ordonat. Incerc de multe ori sa sa le iau prin suprindere, pe la spate, sperand in tacere decesul subit ale celor mai slabe de inima. Betie cu apa rece de izvor, cea slaba de inima sunt doar eu.
Vise
Dintotdeauna am fost o visatoare. Multa vreme am trait mai mult cu vise si din vise decat in realitate si consecintele ei. Imaginatia m-a alimentat multa vreme cu tot felul de scenarii cu final extrem de fericit dar extrem de improbabil. Nu m-am dezumflat decat foarte rar in fata lumii cu adevarat reale considerandu-ma extrem de fericita de a putea dispune practic „à volonté” de diverse ocazii de lustruire a realitatatii in sensul credintelor personale – credinte din tot sufletul si mai ales cu ochii deschisi.
Infinita nemultumire
Copil fiind, clipele prezentului mi le petreceam pe la altii, injurand marunt in gand nesansa de a nu ma putea scufunda in propriul prezent, atat de golit de continut.
„Singuratatea calului troian”
« Norocul si-l face omul cu mana sa » imi tot spunea bunica incercand sa-mi dea o noua perspectiva tristetiilor cotidiene. O priveam dorind sa o pot crede pe cuvant dar parca ceva in spatele privirii fortat aprobatoare imi spunea ca lucrurile nu pot fi chiar atat simple si la indemna oricui.
Abisuri 