N-am mai rămas nimic

@ Gianni Zanato

Atunci credeam că s-a dus
Şi-am împachetat totul
Şi vise
Şi vorbe
Şi impresii
Şi le-am dat foc la toate
Şi toatele au ars până la capăt

Citește în continuare „N-am mai rămas nimic”

Un fir mai puţin

Treceau pe lângă ea o sumedenie de gânduri, imaginile se amestecau cu gândurile, frunzele se amestecau cu miresmele, miresmele impregnau impresiile, impresiile îşi lăsau amprenta pe frunze în treacăt, cădeau frunze în treacăt mirosind a vară, copaci bătrâni impletau fire, se imagina într-o imersie ciudată, imersia în lumea firelor, fire groase, puturoase, fire moi, fire negre, fire cât o lume fără capăt, fire cât cuprinde privirea şi dincolo de privire, o învăluire ciudată, o imagine citită în ochii celorlalţi, în rictusurile celorlaţi, o masă de fire neuniforme.

Citește în continuare „Un fir mai puţin”

Ciudatenii

Am intalnit niste oameni ciudati. Se facea ca erau undeva intr-o multime compacta, sprijiniti de niste ziduri de plastic cu ferestre pe ambele parti. Se facea ca ajunsesera intr-un punct in care pierdusera numarul stropilor, transpiratia evaporandu-se pur si simplu balta, undeva intre crestetul capetelor si varfurile degetelor mari.

Citește în continuare „Ciudatenii”

Izvorul dindaratul gandurilor

Stau cu ochii în tavan

Stau cu ochii în tavan și număr crăpături fine. Pe la douăzeci și ceva mă opresc din numărat și-mi imaginez că umplu o găleată roșie cu apă, că adaug puțin detergent de podele, că înmoi mop-ul zmotocit în apa fierbinte și că, în cele din urmă, reușesc cu chiu cu vai, să scot dunga de pe podea.

Citește în continuare „Izvorul dindaratul gandurilor”