Oameni şi lopeţi

snow covered brown, white, and gray concrete castle under cloudy skies

@ Ilya Orehov

Erau nişte vremuri gri cu pereţi verzi. Ferestrele se deschideau doar duminica spre prânz şi se închideau la loc pe la şapte. Mihaela exista circa zece minute, nuanţe de gri înfulecate pe stomacul gol. Posibilităţile rupeau gratiile cu forţa gândului, şiroaie, şiroaie. Erau nişte gratii negre, lungi şi paralele. Se auzeau şoapte dincolo de ele. La lumina lămpilor cu petrol mirosea a gânduri şi planuri. Afară ningea constant, se aşternea zăpadă dincolo de gratii, albul devora vremurile cu verde cu tot.
Erau nişte vremuri închise cu lacăte grele iar oamenii curăţau zăpada în fiecare zi.

Continuă să citești Oameni şi lopeţi

Reclame

Jurnalul adolescentului trecut

“Pe vremea mea” nu existau tentatii tangibile la tot pasul. “Pe vremea mea” existau doar frustrari de tot feluri si multe, multe vise. Si eu ma incapatanam sa-mi spun ca in definitiv ceea ce conteaza cel mai mult este senzatia trairilor – chiar si imagínate – mai mult chiar decat finalitatea actului in sine. Si am supravietuit o buna bucata de timp ca o mladita. Eu intrebam, eu raspundeam.

Continuă să citești Jurnalul adolescentului trecut

Anitviral

Imi aduc aminte de zilele acelea de demult cand, la vreo sapte ani si ceva, mi s-a interzis accesul la clasele scolii generale pe niste motive bine intemeiate. Descoperisera „tovarasii doctori” ca dadeam cu darnicie la toti nepastrand (aproape) nimic pentru mine. Cu altfel de cuvinte, eram exemplul personificat al altruismului coborat printre muritorii de rand. Atunci am aflat prima data ca se poate da din senin si fara voia nimanui. Atunci am aflat pentru prima data ca se poata lua de la unii si imparti la ceilalti fara urme vizibile de oaresce tranzactii.

Continuă să citești Anitviral