Uneori simt ca-mi iau zborul, ca mi-l caut inversunata cu privirea pana dau de el, bine ascuns in spatele unui trunchi gros -maracine.
Uneori imi iau zborul si fug ignorand toate sfaturile si toate directiile celorlalti, uneori imi iau zborul si raman doar singura, eu si zborul meu, sfera egoista planand la o altitudine rezonabila.
Drept in varful copacului aproape uscat, un gand naravas scuipa aleator cu amarcus. Si tot dadea el asa intr-o cadenta cand dulcerc miere zaharisita cand tristaler nevoie mare cand in zare si-a facut deodata aparitia o exceptie de zile mari.
Am început deodată să număr :
Trei şiruri de câte trei
În nuanţe de mov
Un sub-şir da, un sub-şir nu
Toate “en degradée”
De obicei doar exist, observ si las lucrurile sa se petreaca in voia lor. Doar observand, din cand in cand ma petrec si eu odata cu lucrurile intr-o rezonanta putin diferita de medie si cand se intampla asta, maresc rezolutia clipei tragand-o de margini pana simt ca da sa se rupa si apoi testez calitatea trairilor si senzatiilor pana nu ma mai pot. In caz de trairi remarcabile, dau cu semne in stanga si in dreapta, fiori, culori, mirosuri, amestecuri imperfect dozate, le stochez la loc caldut si sigur si-mi continui existente purtata de rutina.
Totul s-a petrecut aproape ca pe ata. Ata era bine intinsa, cu ochii inchisi, strans inchisi, ii vedeam chiar si capatul. Capatul era departe si drumul pana la el era subtire de tot. Pe la mijlocul atei au tabarat norii. Albi si grei si exact in timpul mesei formate dintr-un sandwich, si el tot subtire de tot, trei parti paine si o jumatate de parte altceva.
Deodata se facuse totul gri prafuit. De parca sfarsitul se saturase sa astepte in van strigarea. Prea multe zile cu soare mazgalit pe un albastru indecent de curat. Povestile alea cu cer senin si soare stralucitor erau departe, numai bune de adormit iluzii ingropate. Dar nu mai mult. Mai mult le-ar deforma degeaba unicitatea. Viata e altfel. Viata nu e plata. Cel putin nu atunci cand ti-ai dori TU tu sa fie plata.
M-am hotarat azi pe la sase si jumatate
Sa raman inca putin departe de realitate
Sa-mi imaginez putin adevaruri niciodata traite
Ci doar imaginativ dar palpabil simtite.
Nici nu mi-am dat seama ca aproape totul a trecut. Lasand in urma scrijelituri adanci sau doar abur fin zbuciumat de vantul bland de seara.
Nici nu mi-am dat seama cand viitorul s-a transformat in trecut buimacindu-mi reperele atat de ametitor incat aproape nemaistiut. Noroc cu memoria cand nu-mi joaca feste – feste, ma mai amageste din cand in cand cu ceva imagini furate de pe ici pe colo si lipite intr-o forma ciudata , un puzzle recompus complet aleatoriu dar atat de ingenios …
Cand m-am uitat pe geam am vazut ca zburam deasupra norilor. Se vedeau stelele , pe fondul intunecat al cerului faceau un contrast demn de remarcat. Mi-a parut rau ca nu puteam profita de intensitatea (si unicitatea) momentului, dar treceam printr-o „zona de turbulenta” anuntata deja in mijlocul noptii si a multimii de pleoape inca cazute.
Abisuri 