Ziarul

Omul fosnea ziarul intermitent, sacadat, mecanic parca. Imperturbabile momente de doar aparenta solitudine. La intervale sincronizate parca, pleoape se deschideau de jur imprejur, priveau mustrator, se inchideau la loc intr-o sfanta consolare.

Continuă să citești Ziarul

Reclame

Ziarul

Nu, nu era plin, mai erau cateva locuri libere, chiar si cu „fata in sensul mersului”. Nu, nu era nici foarte, foarte murdar, cineva daduse in lehamite cu matura, starnise putin praful, adunase bucatile mari si vizibile si inghesuise restul prin colturi, pe sub scaune si cine mai stie pe unde. Dar in definitiv, cine ar cauta perfectiunea lipsei firului de praf intr-un mijloc public de transport? In mod sigur nu eu, caci eu am trecut de mult de varsta cailor verzi pe pereti, de varsta tuturor posibilitatilor si a viselor inca nespulberate. Privind la tipa de langa mine insa, am simtit cum mi se spulbera dintr-o data toata ordinea atat de ordonata a ideilor deja puse stiva in rafturi si apoi numerotate cu grija, copiate in format electronic cu putinta si trimise undeva „in cloud” ca e la moda. Privind la tipa de langa mine, m-am regasit din nou adolescenta bine randuita care-si cara dupa ea propriile tacamuri la cantina din „Regie” – „servciul obligatoriu la cantina o data pe luna” lasase anumite sechele.

Continuă să citești Ziarul

Aberatii cu perdea

(aceasta este urmarea nefireasca a traznaii incepute aici)

Unele povesti sunt simple: am vazut, am facut, am ascultat, va arat si voua, imi dau cu parerea, va cer parerea. Descifrate din plecare, mesajele transmise sunt ca niste prajiturele servite pe post de desert, nu pentru neaparat foame ci pentru mai degraba finalul usor de digerat. Povestitorul arunca, cititorul primeste. Povesti ziare.

Continuă să citești Aberatii cu perdea