Dis de dimineaţă mi-a tăiat calea un dric. Era încă întuneric şi dricul era alb. Înecăcios de alb. Am înghiţit în gol – înecăcios de gol – şi mi-am făcut cruce în gând. Am aşteptat să treacă dricul şi mi-am început ziua. În urma dricului. Semaforul s-a făcut deoadata verde şi am luat-o la dreapta.
Aşa sunt unele zile, anunţă tot restul.
Etichetă: ziua
Amin !
A sosit şi ziua „aia” în care să nu mai adun, să nu mai scad, ziua „aia” în care să constat, da, doar să constat cât de strâmb e totul. Cât de deformaţi de propria-mi ideea despre oameni sunt oameni, cât de deformată de propria-mi idee despre mine sunt eu.
Abisuri 