Tu chiar vii din viitor?

Tu chiar vii din viitor?
Puștiul din fața mea nu are mai mult de 7 ani și e îmbrăcat într-un tricou alb, puțin uzat, și în niște pantaloni scurți verzi, decolorați. Vorbește peltic și are are cel puțin un dinte lipsă. Din câte îmi spune, îl cheamă Doru și a ajuns la mare ieri, cu bunica lui. Nu i-a plăcut cu trenul, că era foarte aglomerat și bunica a trebuit să îl țină în brațe. Apoi a adormit în brațele bunicii și s-a trezit la mare. La mare era lume multă care stătea la o coadă la recepție. Camera lui și a bunicii nu era încă gata așa că a trebuit să-și găsească un loc pe linoleum și să aștepte. Linoleumul mirosea a ceapă prăjită și era maro. După ce s-a eliberat camera, el și bunica lui au trebuit să mai aștepte puțin, să se termine coada din față.

Izolare

Ies din metrou, ușile se închid cu zgomot, e lume multă dincolo de ușile care se închid cu zgomot, zgomotul acesta de care vă scriu acum se petreca cu mult înainte de nebunia aceea generală despre care poate ați auzit. S-a vorbit pe toate posturile de radio, a apărut și la televiziunile private, până și internetul a vuit timp de trei ore și patruzeci de minute, se razvrătiseră atunci mulți împotriva obiectelor promoționale fără rost, apăruse și un hashtag dedicat, apoi apăruseră ideile, imaginația începuse să-mi dea aripi, era perfect, poezia plutea în aer, uite, de exemplu, prima dată imi trecuse prin cap o umbrelă, nu, nu umbrela propriu zisă ci mai degrabă imaginea ei, o umbrelă mare, încăpătoare,  un obiect util, cu două fețe asortate la picăturile de ploaie,  deschidere manuală și închidere automată, cu coaste și rame din fibră de sticlă complete cu sistem de protecție împotriva vântului.

Continuarea aici : https://abisuri.com/2020/04/19/jurnal-de-izolare/

Corona

Apoi a venit pandemia. Inițial nu i -am dat importanță, în definitiv supraviețuisem fără mari eforturi și vacii nebune și gripei aviare și chiar și atacurilor teroriste din ultimii ani.

Dacă e să mă gândesc bine, cel mai tare și mai tare mi-a fost frică de bărbosul care venise să-mi instaleze fibra. Era slab, era înalt, semăna cu un terorist, era fix în perioada în care teroriștii, înalți, slabi și cu mustață, atacau frecvent locuri animate din centrul orașului.

Nu îmi dorisem niciodată să – mi instalez fibra, dar, când renunțasem la numărul de telefon fix, se produsese o gravă și impardonabila eroare : din lipsa unei proceduri adecvate, odată cu linia de telefon fix, îmi fusese tăiat și net -ul și TV-ul

Urmarea aici: https://abisuri.com/2020/04/18/19-corona-19-unul-dintre-episoade/

Există oameni care au grijă de mine

Zilele încep mereu la fel. Apa rece aruncată pe față, grimasa involuntară la contactul cu apa, ochii strânși tare, pleoapele boțite, oglinda care îmi trimite imaginea acelui „eu” puțin trecut, ridurile, cearcănele, ochii strânși din nou, apa rece aruncată din nou pe față, „poate trece senzația, toate trec”, trec visele nopții, trec trei minute în care mă obișnuiesc cu ziua care abia începe, crema antirid cu acid hialuronic 3% așezată în straturi fine, crema de mâini lejeră cu Orchidee întinsă pe fiecare deget, insistența cu care apăs la capetele degetelor, cafeaua de dimineață, știrile de dimineață, poveștile citite la cafea, ziarul virtual, întrebările, sfaturile celor dragi : ai grijă de tine, ai grijă cum te îmbraci, ai grijă cum te comporți, ai grijă ce zici, ai grijă cum abordezi subiectul, ai grijă ce mănânci, ai grijă să nu te îngrași, ai grijă să nu uiți, să te odihnești, să pui ceasul să sune, să te dai cu cremă pe față, să nu faci riduri în jurul gurii, ai grijă să nu te incrunți prea tare că faci riduri, ai grijă să stai drept, să nu spui prostii, ai grijă să te speli pe mâini, ai grijă să te dezinfectezi, ai grijă să iei declarația pe proprie răspundere cu tine, ai grijă să păstrezi distanța socială, ai grijă să nu te enervezi, ai grijă să nu repeți la infinit același cuvânt.

Care e valoarea timpului petrecut doar cu tine?

Dimineața mă trezesc cu dorința de a supraviețui acestui timp neghiob, acestor vremuri sumbre pe care nimeni nu le-a bănuit, nimeni nu le-a programat, nimeni nu știe cât și până când vor dura. Cert este că timpul și-a schimbat valoarea. În fiecare dimineață ascult știrile și sorb. Închid ochii si-mi închipui. Sunt sigură că, între două capitole, doua ouă ochiuri prăjite și doua episoade din Grey Anatomy, voi supraviețui. Intre doua secunde cafeaua dă în foc, ouăle se ard și episodul se întinde la nesfârșit. Cât poate ține o secundă? O secundă poate ține cât un sfert de secol? Acum un sfert de secol, sau poate chiar mai mult, am trăit explozii si Revoluția, și chiar și timpurile de dinaintea Revoluțiilor. Acum, o secundă cât un sfert de secol mai târziu, trăiesc experiența virusului care ne-a împânzit toata viața. Care e valoarea timpului care ne desparte?

Metafora buzz-ului

Azi e timpul unei mici parcele dreptunghiulare în care decid să sădesc ridichi. Un mic strat săpat pe langă gardul dinspre vecinul din susul străzii. În fiecare dimineată o femeie într-un halat roz plimbă un cărucior vechi în care plânge un copil. Privesc pe geam femeia în halat roz și încerc să aflu valoarea exactă a secundei care ne desparte.

De patru săptămâni stau acasă și măsor timpul. Port pe mâna stângă  un smartwatch care îmi numără pașii, îmi măsoară temperatura și bătăile inimii, îmi dă ritmul potrivit la momentul potrivit.

În ultima vreme am dansat doar în gând, am sperat doar în gând, am trecut doar în vis peste limita orizontului. În ultima vreme am evadat doar citind și trăind scenarii scrise de alții. Timpul trece în ritmuri nebănuite. Cât durează oare o cafea sorbită la gura știrilor de la ora opt? Cât ii valoreză savoare? Cât de mult…

Vezi articolul original 487 de cuvinte mai mult