Dimineața mă trezesc cu dorința de a supraviețui acestui timp neghiob, acestor vremuri sumbre pe care nimeni nu le-a bănuit, nimeni nu le-a programat, nimeni nu știe cât și până când vor dura. Cert este că timpul și-a schimbat valoarea. În fiecare dimineață ascult știrile și sorb. Închid ochii si-mi închipui. Sunt sigură că, între două capitole, doua ouă ochiuri prăjite și doua episoade din Grey Anatomy, voi supraviețui. Intre doua secunde cafeaua dă în foc, ouăle se ard și episodul se întinde la nesfârșit. Cât poate ține o secundă? O secundă poate ține cât un sfert de secol? Acum un sfert de secol, sau poate chiar mai mult, am trăit explozii si Revoluția, și chiar și timpurile de dinaintea Revoluțiilor. Acum, o secundă cât un sfert de secol mai târziu, trăiesc experiența virusului care ne-a împânzit toata viața. Care e valoarea timpului care ne desparte?
Azi e timpul unei mici parcele dreptunghiulare în care decid să sădesc ridichi. Un mic strat săpat pe langă gardul dinspre vecinul din susul străzii. În fiecare dimineată o femeie într-un halat roz plimbă un cărucior vechi în care plânge un copil. Privesc pe geam femeia în halat roz și încerc să aflu valoarea exactă a secundei care ne desparte.
De patru săptămâni stau acasă și măsor timpul. Port pe mâna stângă un smartwatch care îmi numără pașii, îmi măsoară temperatura și bătăile inimii, îmi dă ritmul potrivit la momentul potrivit.
În ultima vreme am dansat doar în gând, am sperat doar în gând, am trecut doar în vis peste limita orizontului. În ultima vreme am evadat doar citind și trăind scenarii scrise de alții. Timpul trece în ritmuri nebănuite. Cât durează oare o cafea sorbită la gura știrilor de la ora opt? Cât ii valoreză savoare? Cât de mult…
Vezi articolul original 487 de cuvinte mai mult
Abisuri 