Ea nu mai voia să înțeleagă raționalul

El nu-și putea explica senzația. Era o căldură venită de nicăieri, un tremur abia perceptil al buzei, un fior scurt pe diagonala lungă. Era trăirea generată de instict, răbufnirea aceea imposibil de controlat. Era partea aceea ascunsă devenită deodată vizibilă. El devenea atunci deodată vizibil altul, încercând invizibil să redevină el. Se întreba dacă caută în direcția bună și continua să se bâlbâie. Îi tremurau silabele în fața ei. Răspundea sacadat. Politicos sacadat în fața ei. Era atât de ușor să răspundă politicos-sacadat. Așa-i ieșeau cuvintele când îl pleznea senzația. Se întreba când era cu adevărat el și când era cu adevărat altul. Stătea înghețat în fața ei, invocând motivul iernii. Crea conversații comune și comportamente comune și apoi dădea să fugă. Să întoarcă spatele senzației și acelui „el” devenit altul. Acelui altul devenit el. Acelei „ea” venite de nicăieri. Picată ca din cer, fix perpendicular pe calea lui. O privea comun și îngheța. Și atunci devenea deodată stâncă, invocând motivele stâncii. Îi venea să strângă tare, tare de tot și să uite. Să plesnescă tare de tot și să fugă. Să scuture. Să scuture. Să fugă. Invoca apoi motivul iernii și găsea scuza. Va evita pe viitor senzația, invocând vizuina. În vizuină nu putea exista senzație. Era atât de rațional fără senzație. Atâta de plat fără senzație. Atât de sigur fără senzație.

Continuă să citești Ea nu mai voia să înțeleagă raționalul

Cum devii bubă

La început pică din cer și te întrebi oare unde a fost să nu fie până acum ? Adică cum a putut să fie să nu fie ? Adică mai bine lasă și trăiește clipa. Și o trăiești la maximum. O simți până nu te mai simți. O mănânci cu lingurița. Frișcă aia la care cică n-ai voie. Frișca aia care cică îngrașă și provoacă colesterol. Chestia aia fină și delicată care uitaseși  că există. De care uitaseși  că se poate. Adică ignoraseși că există.

Continuă să citești Cum devii bubă