Vreau să urăsc !

Vreau să urăsc ! Să urăsc până la vârful degetelor, să mă doară de atâta ură şi să cadă unghia cu ură cu tot. Să mă doară până în carne şi să mă scufund în durere până mâine. Până poimâine. Până la următoarea unghie să mă scufund până nu mai pot şi să uit că n-am mai urât până atunci.

Continuă lectura

Miroase a iarnă și-mi vine să ning

Îmi vreau sarcasmul înapoi ! Să dau cu rozul de pământ până devine negrul și cu negrul să mă înfășor până îmi trece rozul. Îmi lipsesc momentele acelea de răzbunare născută din prea multă acumulare. Diminețile gri scufundate în cești negre cu ceai verde. Motto-urile acelea care trasează direcția gândurilor sub nori grei și gri și macarale bej care construiau blocuri gri sub un cer și mai gri.

Continuă lectura

Și tot așa

Există minți trotinete, mințile acelea ce-și străbat singure gândurile , în buclă, până când pista devine cerc și trotineta iese din cerc și face alt cerc și străbate alte gânduri, tot în cerc și bucla se repetă la infinit și degeaba există glasuri care avertizează “lasă bucla și cercul și trăiește clipa” că mințile acelea trotinete nu lasă nici bucla și nici pista și nici cercul că așa sunt mințile acelea trotinete, atașate de toți și de toate, și tot așa.

Și tot așa

Nu știu ce anume și nici în ce sens anume și nici măcar de ce anume și de ce numai atunci sau numai din când în când sau mult timp nimic și nimicul praf și praful puncte și punctele spații și spațiul alb și albul lung și albul lat și nu știu de ce atât de alb căci albul doare, orbește, strălucește și nu știu până când atât de alb și până unde atât de alb și cât de mult atâta alb și cât de profund atât de mult și pierd la un moment dat sensul și pierd și timpul și punctul și spațiul și praful și rămâne nimicul să umple totul și tot așa până când cineva spune ceva și ciulesc urechile la acel ceva și mă pune pe gânduri acel ceva și uit de alb și de praf și de sens și încep să contrazic în gând și caut argumente în gând și uneori găsesc argumente și alteori nu și nu știu ce anume și nici în ce sens anume și nici măcar de ce anume și de ce numai atunci sau numai din când în când sau mult timp nimic și nimicul praf și praful puncte și punctele spații și spațiul alb și albul lung și albul lat și nu știu de ce atât de alb căci albul doare, orbește, strălucește și nu știu până când atât de alb și până unde atât de alb și cât de mult alb și cât de profund atât de mult și pierd la un moment dat sensul și pierd și timpul și punctul și spațiul și praful și rămâne nimicul să umple totul și tot așa până când cineva râde și încep să râd de râsul lui și să mă mir de râsul meu și să continui să râd fără să știu de ce și să-i fac pe alții să râdă fără să știe de ce, să se întrebe ce anume și în ce sens anume și de ce anume și de ce numai atunci sau numai din când în când sau mult timp nimic și nimicul praf și praful puncte și punctele spații și spațiul alb și albul lung și albul lat și tot așa

La capătul meu

La capătul degetelor
Stă să cadă toamna
Și deodată devin frunză
Odată cu unghia
Și fulg
Odată cu galbenul
Și plouă galben
Odată cu frunzele
Și devin galben
La capătul fulgilor
Și alb
Odată cu iarna
Și ninge toamnă
La capătul galbenului
Și cade frunză
La capătul toamnei
Și ninge alb
Și cade galben
Și plouă iarnă
La capătul meu