Îmi vreau sarcasmul înapoi ! Să dau cu rozul de pământ până devine negrul și cu negrul să mă înfășor până îmi trece rozul. Îmi lipsesc momentele acelea de răzbunare născută din prea multă acumulare. Diminețile gri scufundate în cești negre cu ceai verde. Motto-urile acelea care trasează direcția gândurilor sub nori grei și gri și macarale bej care construiau blocuri gri sub un cer și mai gri.
Îmi vreau cinismul înapoi! Să pot face din nou găuri în plafoane de nori pufoși, să se dizolve rozul până la ultima nuanță, să strivesc frunze galbene sub bocanci gri, să mă fac să alunec și să alunec și să nu cad și să dau vina pe malul acel gros si noaptea aceea groasă și nu atât de neagră pe cât ar trebui să fie o noapte atât de groasă. Să întreb dacă pot si sa mă întreb de ce trebuie să întreb dacă pot, că cine poate și vrea și știe că vrea nu întreabă . Cine poate și vrea și știe că vrea se ridică pe vârfuri și nu cere voie. Se agață și gata.
Miroase a iarnă și-mi vine să ning
Abisuri 