Starea dindărătul beției

Despre starea dindărătul beției am filozofat într-o sâmbătă într-un parc. Prin fața trandafirilor defilau fete frumoase îmbrăcate în rochii vaporoase, albastre. Două fetițe cu codițe desenau cifre cu cretă- o cretă verde și una albastră – cretă asortată la rochii și la ochi.

Continuă lectura „Starea dindărătul beției”

Anunțuri

Zi că te doare

Înșiră-te mărgăritare
Cât poți tu de tare
Și când nu mai poți
Fă un semn
Din degetul mare
Bate din picioare
Inundă jurul
Cu impresii goale
Care mai de care
Mai egale
Amuțește ochi
Și închide guri
Cu pumni
Amentință că poți
Până nu mai ești
Respiră
Inspiră
Dă de înțeles
Printre rânduri și oameni
Și boabe din tine
Înșiră-te mărgăritare
Cât poți tu de tare
Și când nu mai poți
Zi că te doare

Ideea de turbare de atâta colț

Mi-a trecut prin cap ideea de turbare. Cum stăteam acolo și așteptam “sa”, constatam cu o oarecare îngrijorare că aștept degeaba.

Treceau zile, nopți, seri , mese pline, oameni care își povesteau viața, fumuri, fum, nori, vânt. Uneori treceau și se duceau, se pierdeau undeva, hăt-departe, acolo unde nu le căuta nimeni. Acolo unde nu putea să le caute nimeni. Dincolo de bolta verde a copacilor, dincolo de gardul scorojit se duceau și chiar nu mă interesa unde se duc. Alteori  treceau și mă furau, pur și simplu mă hipnotizau în măreția ducerii și nu-mi dădeam seama decât prea târziu că-s dusă odată cu ele.

Continuă lectura „Ideea de turbare de atâta colț”