Lună: septembrie 2019

Aveam, atunci, demult, o pungă de plastic plină cu biletele de hârtie pe care ni le aruncam intre două întoarceri ale profesorilor. Uneori nu ne ieșea și atunci, spasite, ne recunoașteam vina zdrobind cu privirea linoleumul bej. Niciodată nu s-a întâmplat să existe curiozitatea vreunui profesor de a știi ce anume ne ocupa într-atât de tare spiritul, încât să decidem să lăsăm pe planul doi tabla, creta, textul sau formula.

Femeia avea un nas lung, niște sprâncene groase, mâzgălite la întâmplare cu un creion ales din greșeală și lăsa în urma ei un miros fin, dulce- amărui, de Lasonil. Inițial aroma mi se păruse cunoscută dar nu reușisem să-i dau un nume decât după vreo douăzeci de minute în care încercasem în van să îmi amintesc ce anume din consistența atât de familiară îmi crea sentimentul întoarcerii într-un trecut din care, cu disperarea omului care înaintează în vârstă, încercam să mă scufund din ce în ce mai des.