Lasonil


Literatura ca utopie

Femeia avea un nas lung, niște sprâncene groase, mâzgălite la întâmplare cu un creion ales din greșeală și lăsa în urma ei un miros fin, dulce- amărui, de Lasonil. Inițial aroma mi se păruse cunoscută dar nu reușisem să-i dau un nume decât după vreo douăzeci de minute în care încercasem în van să îmi amintesc ce anume din consistența atât de familiară îmi crea sentimentul întoarcerii într-un trecut din care, cu disperarea omului care înaintează în vârstă, încercam să mă scufund din ce în ce mai des.

Vezi articolul original 349 de cuvinte mai mult

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.