Femeia avea un nas lung, niște sprâncene groase, mâzgălite la întâmplare cu un creion ales din greșeală și lăsa în urma ei un miros fin, dulce- amărui, de Lasonil. Inițial aroma mi se păruse cunoscută dar nu reușisem să-i dau un nume decât după vreo douăzeci de minute în care încercasem în van să îmi amintesc ce anume din consistența atât de familiară îmi crea sentimentul întoarcerii într-un trecut din care, cu disperarea omului care înaintează în vârstă, încercam să mă scufund din ce în ce mai des.
Vezi articolul original 349 de cuvinte mai mult
Abisuri 