E un fel de ne-început, un ne-început în buclă, o buclă de-a jocul şi-un joc de-a bucla. Cineva îmi spunea că funda face bucla, eu o să-i pun deci fundă buclei şi buclă jocului şi apoi o să (mă) joc (de-a) cuvintele.
Lună: noiembrie 2014
O imagine, două imagini …
Lucrurile sunt aproape grave
Aproape nu-i departe
Departe sunt visele, idealurile
Năzuinţele.
Poţi lăsa depărtarea acolo unde e
Tu într-un punct dat
Depărtarea la fel dar într-un alt punct
Foarte departe.
Inversul e posibil în aceaşi măsură
(Poţi să nu poţi)
Adică poţi să încerci – încercarea e putinţă precum
Delăsarea nu-i credinţă.
Când (ne) intră cuvintele la apă
Să luăm un şiret subţire
Cel mai subţire şiret
Şi să ne legăm gândurile panglică
Să lăsăm apoi gura lumii slobodă
Să-şi dea frâu liber cuvintelor
„E atât de fundă nodul ăsta !”
O toamnă pe gustul frunzelor
Îmi caut starea „aceea” cu lumânarea, calc peste toamnă cu egoismul dimineţii aburite, ignor frunzele, igor moartea tăcută a frunzelor, mă lipesc de culoarea frunzelor şi alunec visând. Miroase a fum, miroase a sâmbătă cu faţa la cearceaf, cer două pachete de paracetamol, continui să caut. Caut ochii oamenilor, oamenii nu mai au ochi, oamenii sunt pierduţi în ceaţa deasă, caut zâmbetele oamenilor, nu gasesc decât rictusuri, zâmbete bete, caut sentimente, privesc galbenul, privesc portocaliul, există un oarecare sentiment de toamnă, există un oarecare sentiment de sâmbătă, stau să cad între un trotuar prea înalt şi o frunză prea stoarsă, nu cad, mă bucur, zâmbesc idiot şi continui să caut, nu găsesc decât o toamnă pe gustul frunzelor. Moartă.
E atât de miercuri degeaba
Mă dor cuvinte în buzunare întoarse pe dos
Există buzunare cu faţa la plapumă
Aşa cum există şi zile, şi oameni, şi stări
Între două stări cad doi nasturi
Ciobiţi ca şi noi
Cad gândurile vrac
Cad vise
Cad afirmaţii
Cad ore
Cad şi eu odată cu căderile
Literă după literă
Nu mai descopăr nimic
S-au golit rafturile
Cu mine cu tot.
E atât de mult nimic
Şi atât de puţin altceva.
E atât de miercuri degeaba …
(Încă) ne merităm soarta
Cineva a făcut totul sul, apoi sulul l-a făcut ghem şi ghemul ni l-a aruncat „nouă” în ogradă. Peste mari şi ţări. Că noi nu suntem eroi, că noi nu suntem noi, că noi n-avem nici nume şi nici drept la nume. Eu am luat ghemul şi am încercat să trec dincolo de ghem. Cumva dincolo de fapta mototolită, dincolo de neputinţa ascunsă-sul dincolo de frustrarea făcută ghem. Eu am luat ghemul şi mi-am aparat dreptul la nume.
Să sărbătorim împreună
Să sărbătorim împreună
Neputinţa actului
Să suferim împreună
Nepăsarea trecerii
Să ne doară, da, să ne doară
Până la os
Până la capăt
Abisuri 