Minciuni de tot felul

Există clipe mai mincinoase ca altele şi ecouri care le dau de gol. Există însă şi excepţii. Există clipe fără ecou, clipe care pur şi simplu trec de capul lor. Tu întorci capul, ele îşi văd de ale lor, tu le strigi pe nume, încercând să treci dincolo de aparenţa  doar trecerii, ele ignoră toate încercările, în continuare plate. Indiferente la tine. Indiferente la ochii tăi mari deschişi şi la degetele tale răsfirate. Nu există ieşire posibilă. Indiferente la eforturile tale de a sparge noaptea din priviri. Nu există excepţie la negru. Pur şi simplu trec, uneori te ating şi atunci tresări, ţi se face faţa zâmbet şi zâmbetul rictus. O minciună în plus, încă o atingere involuntară.

Nu există explicaţie posibilă pentru toate clipele, există doar efecte măsurabile în paşi şi frunze şi ani. Mulţi, mulţi ani.

O toamnă pe gustul frunzelor

Îmi caut starea „aceea” cu lumânarea, calc peste toamnă cu egoismul dimineţii aburite, ignor frunzele, igor moartea tăcută a frunzelor, mă lipesc de culoarea frunzelor şi alunec visând. Miroase a fum, miroase a sâmbătă cu faţa la cearceaf, cer două pachete de paracetamol, continui să caut. Caut ochii oamenilor, oamenii nu mai au ochi, oamenii sunt pierduţi în ceaţa deasă, caut zâmbetele oamenilor, nu gasesc decât rictusuri, zâmbete bete, caut sentimente, privesc galbenul, privesc portocaliul, există un oarecare sentiment de toamnă, există un oarecare sentiment de sâmbătă, stau să cad între un trotuar prea înalt şi o frunză prea stoarsă, nu cad, mă bucur, zâmbesc idiot şi continui să caut, nu găsesc decât o toamnă pe gustul frunzelor. Moartă.

E atât de miercuri degeaba

Mă dor cuvinte în buzunare întoarse pe dos
Există buzunare cu faţa la plapumă
Aşa cum există şi zile, şi oameni, şi stări
Între două stări cad doi nasturi
Ciobiţi ca şi noi
Cad gândurile vrac
Cad vise
Cad afirmaţii
Cad ore
Cad şi eu odată cu căderile
Literă după literă
Nu mai descopăr nimic
S-au golit rafturile
Cu mine cu tot.
E atât de mult nimic
Şi atât de puţin altceva.
E atât de miercuri degeaba …

(Încă) ne merităm soarta

Cineva a făcut totul sul, apoi sulul l-a făcut ghem şi ghemul ni l-a aruncat „nouă” în ogradă. Peste mari şi ţări. Că noi nu suntem eroi, că noi nu suntem noi, că noi n-avem nici nume şi nici drept la nume. Eu am luat ghemul şi am încercat să trec dincolo de ghem. Cumva dincolo de fapta mototolită, dincolo de neputinţa ascunsă-sul dincolo de frustrarea făcută ghem. Eu am luat ghemul şi mi-am aparat dreptul la nume.

Continuă lectura