Lucrurile sunt aproape grave
Aproape nu-i departe
Departe sunt visele, idealurile
Năzuinţele.
Poţi lăsa depărtarea acolo unde e
Tu într-un punct dat
Depărtarea la fel dar într-un alt punct
Foarte departe.
Inversul e posibil în aceaşi măsură
(Poţi să nu poţi)
Adică poţi să încerci – încercarea e putinţă precum
Delăsarea nu-i credinţă.
Nimic nu depinde de puncte – punctele de vedere se exclud din start
Totul depinde de cale
Şi calea depinde (numai) de tine.
Am auzit bârfe şi am văzut degete întinse
(M-am înţepat şi eu de câteva ori dar asta nu contează)
Degetele astea nu semnalizează practic niciodată
Am desenat “ansamblul” – pe puncte
Pozitivul cu pozitivul, restul deoparte
Şi apoi am tras concluzia care nu se vroia trasă
Eu am tras-o totuşi până n-am mai putut
Şi am notat în ordine crescătoare
“Un pic prea superficial” – cine nu crede să verifice
“Un pic prea copilăresc” – noi numărăm greşelile, voi corectati numerele, noi ne facem că plouă
“Un pic dezechilibrat” – orele nu au aceaşi valoare
Nici literele, nici cuvintele nu au aceeaşi valoare
Există o valoare cu sens unic, sensul sponsorului
Sensul care vinde
“Cine sunt eu să critic valorile ?
Eu nu-s decât o umbră trecătoare – striveşte-mă dacă poţi”
Inversul se aplică în aceaşi măsură :
“Aş vrea şi eu pot măsura valorile”
Dar cine sunt eu să măsor valorile ?
Valorile nu se măsoară dar scopul scuză (aproape toate) mijloacele
Şi ordinea ar putea continua tot aşa
Până s-ar umple paharul şi aş vedea
Şi cealaltă jumătate
Jumătatea plină de “antren şi de lumină”
“Nume, renume, comunitate, profesionişti în spate”…
Nu-s doar fraze complicate, mesajul există
Dincolo de superficalitatea neînţelegerii
Ţi-aş spune “prea eşti la îndemâna oricui”
Mi-ai spune “asta şi vreau”
Ţi-aş spune “îndemâna lasă riduri”
Ţi-aş spune “lasă-te râvnit”
Mi-ai spune “nu ăsta-i scopul”
Ţi-aş spune “non-scopul deformează imaginea”
Ţi-aş mai spune multe
Dar mi-am atins limita
Fixată de tine – “300″
Mi-ai spune “e doar un exemplu”
Eu n-aş face ca tine
Şi apoi m-aş da ca exemplu
“Creativitatea n-are limite!”
Şi m-aş numi altfel, de la zero în sus
Ar fi o altă imagine
Cu totul şi cu totul o altă imagine.
(această este varianta din care nu se înţelege mare lucru, există şi o continuare, un pic mai „inteligibilă )