E un fel de ne-început, un ne-început în buclă, o buclă de-a jocul şi-un joc de-a bucla. Cineva îmi spunea că funda face bucla, eu o să-i pun deci fundă buclei şi buclă jocului şi apoi o să (mă) joc (de-a) cuvintele.

Dacă ar fi după mine, numai şi numai după mine, eu n-aş alege decât cuvintele. Anumite cuvinte, o anumită ordine a cuvintelor.  Există un fel de melancolie nostalgică greu de definit în ne-începutul ăsta. Sau poate că nu exista nimic, poate că exist eu mai tare (sau mai moale?) ca de obicei. Pentru că mi s-au terminat la un moment dat cuvintele, am învăţat smulgerea. Smulg la întâmplare, cu cinism. Am început să smulg până şi fire – nu m-au pasionat niciodată metodele radicale, prefer durerea smulgerii. Fir cu fir mi s-au împuţinat cuvintele până când n-am mai putut de atâtea fire smulse şi mi-am pus perucă. Cine nu m-a cunoscut n-a simţit diferenţa. Când nu smulg mă fac că nu exist, cel puţin temporar. Restul? Umplutură ….

(există feluri diferite de a smulge aşa cum aşa cum ” În există e un sfârșit și nu un început„)